Actual· 5 min citire

ȘCOLILE și grădinițele vor fi ÎNCHISE până LUNI, în Capitală. Miercuri, nu se fac ore în 6 județe

ȘCOLILE și grădinițele vor fi ÎNCHISE până LUNI, în Capitală. Miercuri, nu se fac ore în 6 județe

ȘCOLILE și grădinițele vor fi ÎNCHISE până LUNI, în Capitală. Miercuri, nu se fac ore în 6 județe

Publicat9 ian. 2017, 19:19
Actualizat10 ian. 2017, 16:16

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni seară, că vacanța elevilor, forțată de condițiile meteo nefavorabile, va fi prelungită până la data de 16 ianuarie. Școlile, creșele și grădinițele vor fi închise toată săptămâna.

Cursurile vor fi suspendate total, miercuri, în șase județe și în municipiul București, potrivit unei centralizări de la ora 15,30 a Ministerului Educației Naționale.

Este vorba despre județele Ilfov, Constanța, Olt, Călărași, Ialomița, Argeș și municipiul București.

Conform centralizării, vor fi suspendate cursurile și joi în Ilfov, Constanța, Călărași și municipiul București.

Cursurile vor fi suspendate parțial miercuri în județele: Galați (toate unitățile de învățământ din mediul rural și cele din Tecuci, Târgu Bujor și Berești), Caraș-Severin (Grădinița PN Feneș, Școala cu clasele I — IV Ilineț, Școala cu clasele I — IV Dobraia, Școala gimnazială Dognecea și Școala gimnazială Domașnea), Vâlcea (Liceul "Constantin Brâncoveanu" Horezu), Sibiu (o unitate de învățământ), Alba (o unitate de învățământ).

În București, orele se reiau luni, 16 ianuarie

"Am luat legătura cu specialiștii în meteorologie, m-am consultat cu domnul ministru al Educației, cu primarii de sectoare, cu medici, cu părinți, iar concluzia este foarte clară: am luat decizia ca școala să se reia luni, 16 ianuarie. Universitățile au autonomie, ei își vor anunța deciziile pe site-uri", a spus Firea.

Edilul Capitalei a făcut precizări în privința personalului care se va ocupa de deszăpezire în București.

"Începând de azi, am solicitat sprijin Ministerului de Justiție și Administrației Penitenciarilor și vom avea sprijin, la cei 1200 de operatori manuali, încă 400-500 de persoane care ne vor sprijini: jandarmi, deținuți sau sportivi de la CSM București", a spus Firea.

"În privința trotuarelor, s-au distribuit somații, peste 320 de astfel de documente, să nu se ajungă la amendă, ci să se curățe trotuarele. Nu trebuie să avem toleranță pentru agenții economici care nu-și curăță trotuarele. Trebuie și țurțurii înlăturați. Ne așteapă câteva zile grele", a mai spus aceasta.

În ceea ce privește învățământul universitar, Firea a spus că acesta are autonomie și că fiecare universitate va lua propria decizie, urmând ca, ulterior, să o anunțe pe site-ul facultăților.

Firea a adăugat că este posibil ca o decizie similară să fie luată și pentru județul Ilfov.

"Din discuția pe care am avut-o în această seară, am înțeles că o decizie similară se ia și pentru județul Ilfov, că s-ar fi luat, pentru că vremea va fi comparabilă în județul Ilfov cu cea din Capitală, de aceea se ia o decizie similară", a explicat Firea.

Referitor la perioada de recuperare a zilelor în care elevii nu merg la școală, primarul general a spus că nu este cazul, pentru că nu era o perioadă de predare.

"În această perioadă, potrivit domnului ministru al Educației, domnului secretar de stat și inspectorului general școlar, nu era o perioadă de predare, de lecții, de materie, ci practic de evaluare. Deci toată această perioadă de evaluare va fi făcută de profesori la clasă. Era mult mai periculos să expunem copiii și cadrele didactice unui ger năprasnic, cum va fi mâine dimineață, de minus 23 de grade Celsius, și zăpada viscolită și spulberată care va fi mâine seară, miercuri și în mare parte și joi", a explicat edilul șef al Capitalei.

Potrivit Ministerului Educației, școlile vor fi închise, MARȚI, și în județele Argeș, Brașov, Vaslui, Prahova, Tulcea, Teleorman, Bacău, Brăila, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Dolj, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, llfov, Constanța, Vrancea.

Parțial, cursurile vor fi suspendate, MARȚI, și în următoarele județe: Mehedinți (Școala Gimnazială Ilovăț și Școala Gimanzială Tâmna), Sălaj (Grădinița cu program normal nr. 2 Mai și Școala Gimnazială nr. 1 Dragu), Călărași (cinci unități de învățământ), Dâmbovița (Școala Gimnazială Ocnița, Colegiul Economic "Ion Ghica” din Târgoviște, Școala Gimnazială Răzvad și Școala Gimnazială Niculești), Cluj (Grădinița Jucu de Mijloc, Școala Gimnazială Luna și Școala Gimnazială "Lia Manoliu” Cornești), Mureș (Școala Gimnazială "Romulus Guga” din Târgu Mureș - structura Curcubeu - Valea Rece), Sibiu (o unitate de învățământ), Alba (cinci unități de învățământ), Hunedoara (patru unități de învățământ).

MIERCURI, cursurile vor fi suspendate total în județul Argeș și în București și parțial în județele Sibiu și Alba (câte o unitate de înățământ din fiecare județ).

JOI și VINERI, școlile vor fi închise doar în Capitală. Decizia de supendare a cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar (preșcolar, gimnazial și liceal) din municipiul București a fost luată în urma consultării cu primarul Capitalei, cu prefectul municipiului București și cu informarea Ministerului Educației, precizează Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), relatează news.ro.

"Recuperarea materiei aferente perioadei de suspendare a cursurilor se va face pană la sfârșitul semestrului II al anului școlar 2016-2017. Totodată, Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucuresti a transmis o adresă prin care solicită directorilor unităților de învățământ să asigure, prin personalul de specialitate, buna funcționare a instalațiilor de încălzire, alimentare cu apă și energie electrică, deszăpezirea și deblocarea căilor de acces din incinta școlilor", arată ISMB.

Reamintim că Bucureștiul și 36 de județe sunt și marți sub avertizare cod portocaliu de ger, cu temperaturi minime între -29 și -15 grade, iar maximele între -15 și -10 grade. Cinci județe din vestul țării rămân sub avertizare cod galben de ger, temperaturile minime scăzând sub -15 grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News