Actual· 2 min citire

Primăria Capitalei, în blocaj. Nu sunt bani de salarii. Nicușor Dan: „Luni, angajații vor primi doar 25%”

Nicușor Dan anunță criza salariilor în primărie. Foto/Captură video

Nicușor Dan anunță criza salariilor în primărie. Foto/Captură video

Publicat7 mar. 2024, 22:33
SursăRealitatea

Primarul Capitalei spune că blocarea adoptării bugetului înseamnă că luni, aproape 7.000 de angajați vor primi doar 25% din salariu.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, că Primăria va intra în blocaj din cauza neadoptării bugetului și a menționat că este probabil ca în jur de 7.000 de salariați ai instituției să primească doar 25% din salarii la începutul săptămânii viitoare.

El spus, într-o emisiune la Digi 24, că va continua, vineri, discuțiile cu grupurile din Consiliul General al Municipiului București, subliniind necesitatea votării cât mai urgente a bugetului pentru ca primăria să iasă din blocaj.

"Continuăm discuțiile, eu sunt gata să discutăm. (...) Situația nu se poate prelungi prea mult, pentru că deja cei 7.000 de salariați din primărie și din instituțiile subordonate luni vor aștepta să-și primească salariul și vor vedea că vor primi 25%, toți banii pe care i-am mai găsit în primărie azi. Pe 8, mâine, ar fi trebuit să primim 400 - 500 de milioane pentru toate cheltuielile, inclusiv salariile din companii. N-o să-i primim pentru că nu avem buget și atunci trebuie să rezolvăm foarte, foarte repede problema asta. Eu aș vrea mâine, cred că e nerealist mâine, dar luni cel târziu, ca oamenii să își primească salariile și multe altele, factura la iluminatul public, o să vină factura de la transportul public care cuprinde și salariile la șoferi și vatmani și motorina și toate astea. Sunt mentenanțe, sunt spitale care au nevoie de medicamente. Toate cheltuielile curente trebuie plătite. Nu putem să funcționăm fără buget", a afirmat Nicușor Dan.

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost respins, miercuri, pentru a doua oară, de Consiliul General al Municipiului București.

Acesta a întrunit doar 19 voturi "pentru", patru "împotrivă" și 17 abțineri. Voturile "pentru" au fost însă insuficiente în vederea adoptării proiectului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News