Dacă pentru majoritatea agricultorilor, seceta din această vară a fost o adevărată lovitură, pentru proprietarii companiilor de vin, s-a dovedit o mană cerească, în ciuda faptului că producția a scăzut cu o treime. Pentru 2015, producția va fi una de calitate, în special pentru vinurile roșii de colecție.
Chiar dacă nu s-a încheiat încă nu s-a încheiat campania de cules, conform estimărilor, cantitatea totală va scădea cu aproximativ 30% față de 2014, a declarat Livia Gîrboiu, managerul executiv al uneia dintre companiile aflată în plină ascensiune pe piața românească.
“De preferat, pentru noi, sunt anii de secetă. Producția este mai mică, dar calitatea mai bună. De exemplu, atunci când e secetă, via e obligată să ducă rădăcinile cât mai adânc pentru a găsi apă. La adâncime, găsește nutrienți, care ajută mult strugurii, și de aceea aceste perioade sunt ideale în industria vinicolă”, a declarat Gîrboiu.
Un bun exemplu este faptul că, la nivel mondial, țările cu o producție de calitate sunt Spania, Portugalia, Africa de Sud și Australia, acolo unde clima este uscată. “Acest gen de climă favorizează apariția unui mucegai nobil numit Botrytis cinerea, cu ajutorul căruia se pot realiza vinuri de excepție. 2015 este unul ideal. De asemenea, când e secetă, strugurii roșii sunt cei mai răsfățați, ei acumulând un grad mare de zahăr, stafidirea bobițelor fiind un plus pentru calitatea vinului”, a mai explicat Livia Gîrboiu.
Practic, seceta prelungită din acest an va fi una extrem de benefică pentru industria vinicolă din țara noastră. Reprezentanții companiilor susțin că acumularea zahărului de către strugurii roșii ajută la crearea unor vinuri cu potențial mare pentru maturare și mai ales pentru învechire. 2015 va deveni pentru vinul românesc unul de referință pentru vinurile de colecție.