Actual· 2 min citire

Președintele Chinei, în vizită la Putin. Manevre militare comune Rusia-China

Președintele Chinei, în vizită la Putin. Manevre militare comune Rusia-China

Președintele Chinei, în vizită la Putin. Manevre militare comune Rusia-China

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 mai 2015, 09:55

Președintele chinez Xi Jinping se va deplasa săptămâna aceasta în Rusia pentru a participa la ceremoniile dedicate încheierii celui de Al Doilea Război Mondial, după o escală în Kazahstan și înainte de o vizită în Belarus, a anunțat luni Ministerul chinez de Externe, citat de AFP.

Xi Jinping se va afla la Moscova de vineri până duminică, la invitația președintelui rus Vladimir Putin, a indicat diplomația chineză pe site-ul său de internet, potrivit Agerpres.

Cu ocazia acestei călătorii, președintele Chinei va efectua, joi, o escală în Kazahstan, în timp ce începând cu duminică și până marțea viitoare va întreprinde o vizită în Republica Belarus.

Acest turneu intervine în contextul în care Beijingul subliniază rolul său în înfrângerea Japoniei și, în general, în cea a fascismului, în contextul în care anul acesta se marchează 70 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.

Beijingul intenționează să organizeze o uriașă defilare militară pentru a marca victoria asupra Japoniei, precum și pe cea a aliaților în Europa.

Vladimir Putin și Xi Jinping au reînnodat o relație strânsă, de tipul celei existente între cele două țări de un sfert de secol, relațiile ruso-chineze normalizându-se la sfârșitul anilor 1980, după 30 de ani de ostilitate deschisă între Beijing și Uniunea Sovietică, pe fundalul disputelor ideologice și al concurenței geopolitice.

Membre ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, cele două țări adoptă în mod regulat o poziție comună cu privire la probleme internaționale și la conflictele în curs de desfășurare, cum ar fi situația din Siria.

China este interesată de resursele petroliere și gaziere din Rusia, în timp ce Moscova vede în piața chineză o contrapondere la Europa, mai ales după sancțiunile occidentale ca urmare a anexării Crimeii și a crizei ucrainene.

Beijingul a anunțat săptămâna trecută primele sale manevre navale comune cu Rusia în Marea Mediterană, prevăzute pentru această lună. China încearcă, de asemenea, să dezvolte un 'drum al mătăsii economic', din Asia până la piețele europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News