Premierul ar putea anunța mâine Guvernul restructurat. Potrivit NewsIn, momentul nu e ales întâmplător, ci ar urmări să anihileze impactul mediatic al congresului PLD. Tăriceanu ar contrabalansa astfel posibilele atacuri ale liderilor liberal-democrați, gata să îi acuze pe foștii colegi de trădare și pactizare cu PSD.
Acesta ar fi, de altfel, și motivul pentru care primul-ministru și-a anulat declarația de presă programată inițial pentru astăzi - precizează NewsIn.
Agenția de știri anunță chiar că Tăriceanu ar fi convocat și o întâlnire pentru această seară cu liderii PNL. Chemat să participe la discuție, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, ar fi decis să se întoarcă mai devreme din deplasarea efectuată în China.
Premierul ar trebui să anunțe noua formulă de guvern săptămâna viitoare în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.
Presa a speculat mult pe acest subiect. Mai multe cotidiane centrale au dat ca probabilă varianta unui Executiv format exclusiv din PNL și UDMR, adică un guvern fără democrați.
Mai mult, ziarele au făcut speculații și cu privire la numărul ministerelor care ar urma să fie redus la 14, prin comasarea Ministerului Mediului cu cel al Agriculturii și a celui al Educației cu cel al Culturii.
Invitat la emisiunea Deschide Lumea de la Realitatea Tv, Crin Antonescu a declarat că premierul ar trebui să facă anunțul la sfârșitul acestei săptămâni, dacă săptămâna viitoare vrea să se prezinte în fața Parlamentului.
Foto: NewsIn