Prețurile pe Litoral se vor majora chiar și cu 20% începând de luni, 1 iulie. Litoralul românesc încearcă să satisfacă gusturile celor care vin pentru amintiri dar și ale celor care vin pentru că „e la modă”.
De la 1 iulie în Mamaia nu se vor mai găsi camere în hoteluri de 4 și 5 stele cu mai puțin de 1.000 de lei pe noapte, tariful poate crește până la 1.200, 1.300 de lei, în funcție de ofertă. Majorări de preț vor fi și la hoteluri de 3 stele, care vor taxa noaptea de cazare între 250 și 350 de lei. La 2 stele prețurile vor fi mai mici, ajungând, în medie, la 160 de lei pe noapte.
În Eforie, la un hotel de două stele, prețul unei camere va fi cuprins între 120 și 180 de lei pe noapte, în timp ce la Costinești, Vama Veche sau 2 Mai, prețurile vor fi în jur de 80-100 de lei la hotel sau pensiune.
Scumpirile nu-i vor afecta decât pe turiștii care nu și-au rezervat încă, o camera la mare. Tarifele au fost negociate încă din toamna anului trecut și rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival.
Detalii pe Realitatea de Constanța