Rohani, la cei 80 de ani ai săi, este mai puternic decât un tânăr de 30 de ani. Deși cocoșat de spate, e plin de mușchi tari, cu o textură lemnoasă, vizibili prin pielea bătrână, tăbăcită și arsă de soare.
Rohani face parte din tribul Bajau, un trib care trăiește în Indonezia, oameni care își câștigă existența - extrem de modestă, de altfel - de pe urma pescuitului. Aceștia sunt recunoscuți, însă, pentru ușurința cu care se scufundă în apele învolburate.
Rohani trăiește în insulele Togean, Indonezia. Prima dată s-a scufundat când avea doar 5 ani.
"Tatăl meu îmi tot spunea: 'Să nu te temi de pești, vei vedea alții mult mai mari, unii care poate te vor depăși în lungime!'", își amintește bătrânul.
Într-un final, copilul, la acea vreme, a învățat să-și înfrunte teama. Tatăl său l-a inițiat în tainele scufundării - cum să respire, cum să reducă aproape de zero efortul și, cel mai important, cum să respecte și să cinstească "spiritele din adâncuri".
Abia la 20 de ani i s-a permis să se scufunde de unul singur. Și tot atunci a fost acceptat în trib ca fiind "bărbat". Zilele au trecut și tânărul dădea dovadă de o iscusință cum nu se mai văzuse în tribul său. N-a trecut mult și și-a căpătat renumele de "jago". Asta însemna că era considerat maestru.
După ce s-a căsătorit, i-au venit pe lume și copiii - două fete și un fiu. Pentru a-i putea crește, avea nevoie de mai mulți bani. Iar asta însemna să muncească mult mai mult.
"Într-o bună zi, am decis să plec din satul meu, Kabalutan. Căutam o slujbă mai bine plătită, trebuia să câștig mai mulți bani pentru a-mi întreține familia", își amintește acesta.
"Dacă rămâneam acolo, viața mea ar fi fost cu totul alta. Dar, pentru că am făcut atât de multe drumuri, am devenit alt om. Am plecat de pe o insulă pe alta, am vânat zi și noapte. La un moment dat, m-am dus pe o barcă de pescuit. Acolo foloseam plase, și nu mâinile goale, dar m-au luat pentru experiența mea pe apă", spune bătrânul.
În timp ce acesta era departe de familie, fiul său a început să facă scufundări. Nu avea mai deloc experiență, iar asta i-a adus, într-un final, moartea. Când Rohani a aflat, a vrut să-și ia zilele cu un pumnal. A ales, însă, să rămână în viață pentru familia sa.
Și-a adus aminte apoi cum, în copilărie, a văzut o siluetă în apă. Credea că era un pescar... Însă silueta pe care o văzuse pe fundul apei era un spirit al adâncurilor. "Dacă distrugem recifele, recifele ne vor distruge, într-un final, pe noi. Se pare că am început să pescuim mai mult decât ne permit spiritele, iar asta le face să se întoarcă împotriva noastră... Cum noi le luăm viața, așa ne-o iau și ele", spune Rohani.
Acum, Rohani este un bătrân trist, gârbovit, care nu mai are nimic din forța de odinioară. Ochii săi, însă, spun și astăzi povești desprinse parcă din altă lume.
