Povestea bărbatului care trăiește fără un sfert de cap: Motivul șocant pentru care a ajuns așa!

Brianna și Austin sunt doi părinți norocoși și fericiți. Au o poveste de dragoste unică în lume. Totul a început când au aflat că vor deveni părinți. Brianna i-a spus lui Austin că e însărcinată și au fost amândoi în extaz. În timp, tânărul a început să muncească mai mult.

Austin stătea peste program pentru a-și face treaba. Spera să obțină o promovare la muncă și, implicit, un salariu mai mare. Aveau nevoie de bani pentru când băiețelul lor urma să vină pe lume. Așa că, pentru a face față orelor lungi de muncă, a început să bea energizante.

Din ce în ce mai multe energizante. Era singurul mod în care se putea concentra timp de 10 ore pe zi. Acest lucru, excesul de zahăr și cofeină, a făcut ca organismul lui Austin să numai suporte și să cedeze. Brianna este cea care i-a fost alături la greu.

„Bună! Numele meu este Brianna și asta e povestea mea:

Iubirea nu stă în lucrurile mici. Nu stă în telefoane, întâlniri sau amintiri. Iubirea e să știi că ai sacrifica lucruri pe care nu știi că ai putea să le sacrifici. Iubirea e lipsită de egoism.

Ai simțit vreodată că ți se zguduie viața? Ai fost lovit vreodată de emoții atât de puternice încât totul devine neclar și tremuri? Plămânii te strâng și, pentru puțin timp, nu poți face nimic. Nu poți să te miști, să gândești, să reacționezi.
Eu am simțit asta. Am experimentat ceva ce nu am crezut că o să trăiesc vreodată. Și totul în cele nouă luni de sarcină cu băiețelul meu.

Să rămâi însărcinată presupune o călătorie extraordinară. Creezi viață în tine. Simți iubire necondiționată pentru cineva pe care nu l-ai mai întâlnit.

Austin și cu mine eram extaziați să ne cunoaștem băiatul. Să îl aducem acasă și să fim o familie. Dar nu mi-am imaginat, când m-am culcat în acea seară, că viața mea va fi zguduită în câteva ore. Încă îmi aduc aminte cum m-a trezit soacră-mea în acea dimineață. „Austin a avut un accident”, mi-a spus ea. Știam doar că e în spital, dar nu știam de ce.

Am condus două ore până la spital și am aflat că bărbatul pe care îl iubesc, tatăl copilului meu, a avut o hemoragie pe creier. După ce au făcut mai multe teste, mai ales toxicologice, au constatat că de vină a fost excesul de băuturi energizante. Este un obicei pe care l-a deprins din cauza orelor lungi de muncă și a navetei.

Când am ajuns, medicii îl operau deja. După o așteptare de cinci ore, am reușit să îl vedem. Dar, în timp ce toată lumea era focusată pe fața lui conectată la multe aparate, eu mă uităm la părinții lui. Am văzut cum lumina a dispărut din ochii mamei sale și am văzut-o cum stă neclintită lângă fiul ei. Am văzut cum tatăl lui a început să plângă și să se țină de soția lui.

Nu știau dacă viața pe care au creat-o urma să se trezească vreodată. Să mă uit la această familie pe care am început să o iubesc și din care am început să fac parte… m-a zguduit!

A fost cel mai oribil sentiment pe care l-am avut. A doua zi a mai urmat o rundă de operații pe creier. Apoi au urmat atacurile, spasmele, crizele, umflăturile și multe lucruri pentru care nu eram pregătiți.

A fost un moment când mă rugăm lângă patul lui de spital și atunci mi-am dat seama că nu o să îl părăsesc niciodată. Indiferent de cât de urâtă avea să devină viața noastră. O să stau lângă el indiferent de ce se întâmplă.
După două săptămâni de stat în spital, mă întrebăm dacă va supraviețui. Sau dacă o să fie luat de lângă noi. Dar l-am luat acasă.

Și venise și sorocul meu! Trebuia să îl aduc pe lume pe fiul nostru. Și nu o să mint, a fost foarte greu. Am plănuit, inițial, că Austin să fie parte din acest moment. Să fie lângă mine, să îmi țină mâna. Să fie cel care taie cordonul. Să fie el acolo să îl întâmpine pe fiul nostru pe lume. Dar nu era ok…

Dar un miracol s-a întâmplat în timp ce îl nășteam pe fiul nostru. Austin s-a trezit. Am stat o săptămâna fără să îl văd, dar m-am gândit la el zilnic. Plângeam în timp ce mă uităm la fiul meu care seamănă exact cu tatăl lui. Când fiul meu a împlinit o săptămână, l-am lăsat la socrii.

Știam că trebuie să îl văd pe Austin. Trebuia să îi zic că fiul nostru s-a născut și că avem nevoie de el. Au mai trecut săptămâni și noi îl urmam prin toate statele în care era trimis la operații și proceduri. L-am văzut cu fiecare ocazie posibilă. Puțin după ce a împlinit douî luni, fiul nostru și-a văzut tatăl prima dată.

A fost o zi la care nu credeam că voi asista. A fost ziua în care inima mea a câștigat înapoi puțină fericire. Apoi, la ceva timp după aceea, soțul meu a putut să se întoarcă acasă.

Viața noastră nu este normală. Sunt doctori și vizite la spital de am și pierdut șirul lor. Dar suntem aici. Luptăm!

Mă trezesc în fiecare dimineață să am grijă de fiul și soțul meu. Le pregătesc mâncarea, fac terapie fizică, de vorbit și ocupațională. Îl ajut cu igiena personală, cu mersul, cu fiecare aspect din viața lui. Și, între aceste sarcini foarte grele, am grijă de fiul nostru de opt luni. Este greu și sunt obosită, dar încercăm să ne descurcăm.

Austin nu mai este același bărbat de care m-am îndrăgostit, dar încă mă îndrăgostesc în fiecare zi. Luptăm să îl recuperăm. Să îi facem viața mai bună. Știu că într-o zi vom ajunge acolo. Până atunci, nu renunț la el. Pentru că dragostea este lipsită de egoism și îl iubesc mai mult decât viața în sine”, este povestea Briannei și a lui Austin.

Sursa: ciao.ro