Actual· 2 min citire

Ponta: Guvernul caută soluții cu taxe mai mici pentru televiziunile de știri

Ponta: Guvernul caută soluții cu taxe mai mici pentru televiziunile de știri

Ponta: Guvernul caută soluții cu taxe mai mici pentru televiziunile de știri

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 mai 2015, 00:27

Victor Ponta a anunțat că Guvernul caută un sistem de sprijinire, prin scăderea taxelor, a posturilor de televiziune și de radio producătoare de știri.

"De la 1 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, se va modifica un pic și legislația care reglementează drepturile de autor. Știu că mulți în presă merg pe această legislație, altfel în mod corect. Dreptul la informație este un drept constituțional, nu întâmplător trebuie să subvenționăm în continuare televiziunea publică, dar eu cred că informare fac în egală măsură, dacă nu chiar mai mult decât TVR, și celelalte televiziuni care au în program știri. Cele de divertisment sunt o altă discuție. Motiv pentru care i-am cerut lui Teodorovici (ministrul Finanțelor-n.r.) și încercăm să găsim o soluție prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă știri", a spus Ponta, la B1 TV, potrivit Mediafax.

Șeful Executivului a precizat că pentru presa scrisă nu are o soluție, dar a sugerat că aceasta are costuri mai mici decât radiourile și televiziunile, pentru că s-a mutat în mediul online.

"Cu presa scrisă n-am avut încă o soluție, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online și costurile sunt diferite. Aici nu le împart cine ține cu Băsescu, cine ține cu mine, ci le împart într-un singur criteriu: cine are o proporție importantă de știri, indiferent că acele știri sunt pozitive, negative, asta e treaba CNA, ci proporția de știri, ca să nu finanțăm o televiziune de divertisment", a arătat Ponta.

El a precizat că este căutat un sistem prin care Executivul să nu aloce bani, ci să reducă taxele și impozitele, după care va fi notificată și Comisia Europeană.

Declarația lui Ponta vine după ce, în luna aprilie, Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului a tras un semnal de alarmă privind situația televiziunilor din România. Acesta a trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis și premierului Victor Ponta, în care atrage atenția privind situația financiară în care se află majoritatea televiziunilor importante din România. ''Insolvența și falimentul unor televiziuni importante nu pot fi abordate precum ieșirea de pe piață a unor firme nesemnificative,'' a spus Jucan.

Propunerea unui membru CNA pentru susținerea financiară a televiziunilor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News