Doi bărbați din județul Argeș, unul filmat când a înjurat și a amenințat o polițistă, iar altul suspectat că a lovit și a amenințat cu moartea un agent, au fost reținuți pentru ultraj.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, primul incident s-a produs pe data de 31 octombrie, la Pitești.
,,În timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat verificări cu privire la un autoturism, staționat neregulamentar (...). După legitimarea conducătorului auto, cu ocazia prezentării procesului verbal de contravenție, bărbatul în cauză, de 30 de ani, din comuna Cetățeni, ar fi adresat injurii și amenințări polițistei din cadrul Biroului Rutier Pitești care a aplicat măsura", se arată în comunicat.
Incidentul a fost înregistrat cu echipamentul tip body-cam din dotarea polițistei, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Ulterior, procurorul de caz a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore.
,,De asemenea, în ziua de 1 noiembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au intervenit la un apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 privind o stare conflictuală pe raza comunei Vedea. Cu ocazia intervenției, un bărbat de 36 de ani din Vedea ar fi amenințat cu moartea și ar fi lovit pe unul dintre agenții din patrulă", se mai menționează în comunicat.
Conform IPJ Argeș, și această agresiune a fost înregistrată de camera aflată în dotarea polițistului. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar agresorul a fost reținut pentru ultraj.