Mai multe străzi din centru orașului Constanța au fost inundate de apa căzută de la polile torențiale. Canalizare, veche de peste 70 de ani, nu a mai făcut față.
Mai multe străzi din Constanța au fost inundate, duminică seară, în urma unei ploi torențiale. De asemenea, o linie de autobuz a fost deviată din cauza acumulărilor mari de apă.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină, duminică seara, după ce a intrat apa într-o casă din Medgidia, iar la fața locului s-a deplasat o mașină de stingere.De asemenea, pompierii au fost chemați și în zona Fantasio din municipiul Constanța, unde a fost inundată o porțiune din bulevardul Ferdinand, dar și pe strada Izvor din Constanța. În cele două zone au fost trimise câte o autospecială cu apă și spumă.Totodată, reprezentanții CT Bus au transmis că din cauza acumulărilor mari de apă de pe strada Brizei, în zona Faleză Sud, autobuzele liniei 2-43 au fost deviate pe strada Steluței și Viorelelor în sensul spre Cap Linie Poarta 6.Județul Constanța se află sub cod galben de ploi, meteorologii anunțând că se vor înregistra cantități de precipitații de 20 – 20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.