Actual· 1 min citire

Caz șocant în Olt! Un polițist a murit în timp ce se afla în patrulare

Caz șocant în Olt! Un polițist a murit în timp ce se afla în patrulare

Caz șocant în Olt! Un polițist a murit în timp ce se afla în patrulare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 oct. 2017, 13:02

Un polițist din județul Olt, în vârstă de 40 de ani, agent în cadrul Secției Rurale Coteana, a murit, în noaptea dintre duminică și luni, în timp ce își desfășura activitatea pe raza comunei Milcov.

Bărbatul se afla la muncă, în autospeciala de poliție împreună cu un coleg, în momentul în care i s-a făcut rău. Din păcate medicii nu au mai putut face nimic, fiind nevoiți să declare decesul omului legii.

„Un polițist din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coteana, aflat în serviciul de patrulare intercomunală, pe raza comunei Milcov, s-a simțit rău, fiind solicitată intervenția medicilor din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Agentul de poliție a intrat în stop cardio-respirator și din păcate nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fapt pentru care a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, potrivit presei locale.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la moartea polițistului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News