Sunătoarea sau pojarnița este foarte mult utilizată de populațiile din majoritatea țărilor aflate în zona temperată a Europei, Asiei și Americii de Nord. În România este în atenția locuitorilor din diferite zone naturale, care i-au dat numeroase denumiri populare: crucea-voinicului, iarba-crucii, iarba Sfântului Ioan Botezătorul, buruiana de foc, drobișor, iarba-sângelui, iarba-spaimei, închegătoare.
Credința populară veche considera că seva roșie, circulantă prin vasele libero-lemnoase ale plantei, ascunde un strop din sângele Mântuitorului.
Faptul că între denumirile populare este evocată crucea (iarba-crucii, crucea-voinicului) demonstrează legătura făcută de popor între această plantă și Crucea sfântă, simbol al salvării și al mântuirii.
Sunătoarea este o plantă care se găsește în flora spontană de pe pajiști, fânețe uscate, tufișuri, mărăcinișuri, liziere, locuri necultivate și calcaroase, marginea drumurilor și marginea pădurilor, tăieturi de pădure, de la câmpie până la zona subalpină.
În scopuri medicinale se folosesc vârfurile îmbobocite și înflorite și partea nelignificată a lăstarilor, pe lungimea de 20-30 cm de la vârf. Florile au culoarea galben-aurie, iar la presare între degete sau prin fierbere lasă un suc roșu-sângeriu.
Proprietățile terapeutice ale plantei
antigastrice, antiulceroase, antidiareice, colagoge, coleretice;
expectorante și febrifuge;
aperitive și stimulatoare ale digestiei datorită substanțelor amare;
antihemoroidale și vermifuge;
antiinflamatoare și cicatrizante hepatice și intestinale;
vasodilatatoare și hipotensoare cardiace;
antidepresive și antinevralgice;
antiseptice urinare;
astringente;
antibiotice, calmante în dureri.
sursa: ziarullumina.ro
