Această nouă evaluare a contracţiei globale a lui Mercur, sub efectul răcirii sale interne, a fost realizată de echipa coordonată de Paul Byrne, de la Institutul Garnegie din Washington, pe baza unor observaţii făcute de sonda spaţială americană Messenger.
Scăderea în diametru este considerabil mai mare decât estimările precedente (0,8-1,3 kilometri) făcute pe baza unor date furnizate de o altă sondă americană, Mariner 10, în anii '70. În schimb, ea este sensibil mai mică în comparaţie cu aceea prezisă de modelele ce vizează istoria termică a planetei (5-10 kilometri).
Toate planetele ajung să se răcească de-a lungul vremii şi, astfel, să se contracte. Mercur este considerat un caz extrem, datorită uriaşului ei nucleu bogat în fier, ce are o rază de 2.020 de kilometri, motiv pentru care mantaua şi scoarţa acestei planete măsoară împreună doar 420 de kilometri.
Diametrul lui Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, este de doar 4.880 kilometri - cu doar 1.000 de kilometri mai mult decât diametrul Lunii.
Noua estimare privind contracţia acestei planete a extremelor s-a bazat pe observarea formaţiunilor geologice de la suprafaţă. Paul Byrne şi colegii săi au identificat 5.934 de creste şi povârnişuri atribuite contracţiei, cu lungimi cuprinse între 9 kilometri şi 900 de kilometri.
"Fapt interesant, concluziile noastre reamintesc de modelele - învechite în zilele noastre - invocate pentru a explica deformarea geologică la scară mare pe Terra, în epoca în care comunitatea ştiinţifică credea că Terra avea o singură placă tectonică", a declarat Paul Byrne. Acele modele erau dezvoltate pentru a explica formarea munţilor şi activitatea tectonică în secolul al XIX-lea, înainte de descoperirea teoriei tectonicii plăcilor.
Dar, spre deosebire de Terra, învelişul extern al lui Mercur este format dintr-un singur bloc. "Este un exemplu de ceea ce se poate întâmpla atunci când o planetă se micşorează", a subliniat William McKinnon, profesor la Universitatea Washington din Saint-Louis, într-un editorial publicat tot în Nature Geoscience.
Autorii studiului consideră că, în contextul actual, în care se descoperă tot mai multe exoplanete, Mercur ar putea servi ca un "studiu de caz" pentru a înţelege istoria răcirii şi a contracţiei planetelor telurice şi cu o singură placă tetonică, în general.
Lipsită de atmosferă, deşert de stânci când fierbinţi, când îngheţate, Mercur cunoaşte diferenţe uriaşe de temperatură între noapte şi zi (-210°C la 430°C). Suprafaţa ei este străbătută de cratere. Lansată în 2004, sonda Messenger (MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry and Ranging) a survolat planeta Mercur de trei ori, fotografiind-o aproape în întregime. În 2011, Messenger a devenit primul vehicul spaţial plasat cu succes pe orbita acestei planete.
