Banca Centrală Europeană a lansat un plan uriaș de urgență pentru a ușura impactul pandemiei de coronavirus, transmite BBC.
Suma de 750 de miliarde de euro va contribui la achitarea datoriilor guvernelor și companiilor din zona euro, mai ales din Italia și Grecia, state care se confruntă cu cele mai mari dificultăți.
Lorenzo Codogno, fost oficial din cadrul trezoreriei italiene: "Aceasta este o sumă foarte substanțială. Cred că va ajuta, pentru că în primul rând va reduce turbulențele de pe piețele financiare. În ultimele două zile, BCE a fost forțată să intervină în mod repetat pentru a contracara presiunile de pe sectorul vânzărilor, în specal în Italia, dar și în alte țări. Acesta este un mesaj clar că vor exista condițiile pentru o revigorare economică". Informația a fost oferită de RRA.