Pelerinii au început să se strângă la cel mai mare pelerinaj catolic, la Șumuleu Ciuc! Chiar în acest momente are loc Sfânta Liturghie. Mulți dintre credincioși au venit cu trenul până în gara din Cluj-Napoca, unde au fost întâmpinați cu aplauze, muzică și momente artistice! Sunt așteptați în continuare peste 300 de mii de oameni, din țară dar și din străinătate, la marea procesiune de Rusalii din inima Harghitei.
Procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu-Ciuc ce are loc sâmbătă este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est.
Și în acest an, peste două mii de persoane din Ungaria au venit deja la Miercurea-Ciuc cu trenuri special puse in circulatie pentru pelerinaj, în unele localități din România. Ei au fost întâmpinați cu fast de reprezentanții comunității maghiare.
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să participe la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice, de la Șumuleu Ciuc, potrivit estimărilor primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila.
Din gară, credincioșii au pornit spre locul procesiunii, la altarul în aer liber amenajat între dealul Șumuleul Mare și Șumuleul Mic.
Aproximativ 300 de pelerini călare au pornit spre Miercurea Ciuc din mai multe zone ale Transilvaniei și au ajuns de vineri seara în șaua dintre Șumuleul Mare și Șumuleul Mic, acolo unde are loc sâmbătă liturghia solemnă de Rusalii.
Unii dintre credincioși au pornit la drum de 40 de zile și parcurg la pas peste o mie de kilometri. Este o tradiție veche de peste patru secole care semnifică puterea credinței în Sfânta Fecioară Maria.
Printre pelerini se va afla și președintele Ungariei, Novak Katalin, care va parcurge traseul către locul procesiunii alături de cordonul oficial, format din preoți și pelerini. Președinta Ungariei efectuează o vizită de două zile în Ținutul Secuiesc, în weekendul în care are loc cel mai mare pelerinaj catolic.
Aceasta va vizita, de asemenea, Biserica Crucii din Șumuleu Ciuc, sâmbătă, 27 mai, la ora 16:00, potrivit programului oficial. Iar duminică va participa la inaugurarea părții noi a școlii elementare reformate din Sfântu Gheorghe, de la ora 12:00, iar mai târziu, tot la Sfântu Gheorghe, la inaugurarea căminului de bătrâni, la ora 14:00.
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a anunțat că pornește din București spre locul pelerinajului de la Șumuleu Ciuc cu bicicleta. Acesta a ajuns deja la Șumuleu Ciuc de vineri seară, după 9 ore și 37 de minute, potrivit postării de pe pagina sa de Facebook.
,