Potrivit oamenilor de știință, substanțele chimice din compoziția apei poartă numele de perfluoroalchilate și polifluoroalchilate. Acestea mai sunt numite și ”produse chimice externe” și sunt foarte rezistente, atât în mediu, cât și în corpul uman.
În momentul în care acestea ajung în organism, aceste substanțe toxice cauzează probleme de sănătate. Cele mai comune afecțiuni sunt bolile tiroidiene, bolile hepatice, problemele de fertilitate și cancer.
Studiile recente arată că în lume există peste 10.000 de astfel de compuși sintetici toxici care se regăsesc în apă și sunt foarte rezistenți. Pentru prima dată, compușii PFAS au început să fie comercializați în 1950. Atunci, au fost folosiți pentru a obține teflonul, de unde și rezistența lor ridicată.
Din nefericire, PFAS se găsesc peste tot, atât în apa potabilă, cât și în cea de ploaie, în aer sau în sol. Specialiștii recomandă evitarea acestor compuși toxici, iar la nivel mondial, unele țări au luat măsuri pentru protejarea populației.
După anii 2000, America, Regatul Unit și alte țări au descoperit că PFAS, PFOA și PFOS sunt responsabile de declanșarea unor boli periculoase, porecum cancerul. Asociate cu boli de ficat, cu întârzierea dezvoltării copiilor sau cu probleme de infertilitate, substanțele au început să fie eliminate treptat.
Chiar și așa, nimeni nu a scăpat definitiv de acești compuși. În continuare, se regăsesc în apa pe care o bem și în hrana pe care o consumăm. Specialiștii în chimie susțin că aceste substanțe periculoase au fost înlocuite cu alți compuși chimici, care nu sunt la fel de periculoși. Totuși, asta nu înseamnă că nu există motive de îngrijorare.
Pentru a sta departe de acești compuși periculoși, cea mai simplă metodă este să renunți la sticlele de plastic. În locul lor, poți opta pentru un filtru de apă. Cele mai eficiente filtre sunt cele care folosesc cărbune activ, schimbul de ion sau osmoza inversă, potrivit sursei.