Două federații ale pensionarilor organizează, joi, o manifestație în fața sediului Guvernului, în semn de protest față de decizia Guvernului de a majora pensiile cu un procent mai mic decât hotărârea Parlamentului, a declarat, pentru AGERPRES, Preda Nedelcu, președintele Federației Naționale a Pensionarilor din România (FNPR).
Cea de-a doua organizație a pensionarilor care organizează protestele este Federația Națională "Unirea" a Pensionarilor din România (FNUPR), potrivit președintelui FNPR.
Motivul nemulțumirii pensionarilor care participă la protest este nivelul până la care Guvernul a decis să majoreze pensiile din data de 1 septembrie, a precizat Preda Nedelcu.
"Ca revendicare de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vom solicita Guvernului României, autorităților statului, în această zi când Guvernul și președintele României ar trebui să omagieze seniorii țării, așa cum a recomandat Organizația Națiunilor Unite, pentru ceea ce au făcut aceștia pentru dezvoltarea societății omenești, vom cere să fie respectată hotărârea adoptată de Parlamentul României privind majorarea valorii punctului de pensie la suma stabilită în articolul 86 al Legii 127 din 2019, adică punctul de pensie să reprezinte 1.775 de lei, și nu atât cât a stabilit Guvernul prin Ordonanța 136 din 15 august", a menționat președintele Federației Naționale a Pensionarilor din România, notează agerpres.ro.
Liderul FNPR s-a declarat optimist că la acțiunea programată să înceapă la ora 10 vor participa aproximativ 100 de pensionari.
"Având în vedere condițiile de pandemie și ținând seama de hotărârea aprobată de forurile competente că putem să ieșim în stradă 100 de oameni, atât am informat Primăria că vor fi. Dar nu știu, poate că vor fi mai mulți, poate că vor fi mai puțini, că pensionarii au manifestat interes pentru acest demers inițiat de noi", a afirmat Preda Nedelcu.
Președintele Federației Naționale a Pensionarilor din România a explicat că subiectul majorării pensiilor a rămas singura solicitare a pensionarilor, după ce nemulțumirile formulate săptămâna trecută de cele două organizații de pensionari față de acțiunile Ministerului Muncii și Protecției Sociale au fost rezolvate de conducerea ministerului.
"Noi am avut și alte revendicări pe care voiam să le prezentăm, însă nu mai sunt de actualitate, pentru că după conferința noastră de presă (de săptămâna trecută, n.r.), de la Ministerul Muncii s-au deblocat toate fondurile pentru care noi am criticat-o pe doamna ministru Violeta Alexandru când nu ne-a comunicat care sunt banii prevăzuți de lege pentru acordarea de ajutoare pensionarilor nevoiași cu prilejul acestei zile de sărbătoare pentru pensionari. Doamna ministru a dispus deblocarea fondurilor, ne-au și comunicat cât avem, iar noi am comunicat tuturor asociațiilor pensionarilor din țară sumele care au fost repartizate pentru acordarea de ajutoare pensionarilor de 1 octombrie", a menționat Preda Nedelcu.
Recent, plenul Parlamentului a adoptat rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creșterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' și 11 abțineri, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.