Rugăciune zileiRugăciune către Sfânta Filofteia, la vreme de boală„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vrem
Gândul zilei
„Primul rod al rugăciunii lui Isus este înstrăinarea gândurilor minții de la lucrările cele frumoase ale lumii, după Sfântul Diadoh care zice: „Cela ce intră de-a pururi în inima sa, se înstrăinează de toate cele frumoase ale vieții.” – Părintele Cleopa Ilie
Știai că?
Pentarhie sau „Cinci conducători”s-a numit forma de conducere a Bisericii creștine în sec. V-lea, când prin Sinodul ecumenic de la Calcedon (451), s-a hotărât ridicarea la rang de patriarhi ai mitropoliților din cele cinci mari centre creștine, care se aflau atunci în fruntea Bisericii: Roma „Roma Veche“, Constantinopol „Roma nouă“, Alexandria, Antiohia, Ierusalimul. Fiecare patriarh era independent, cu jurisdicția limitată și fără ascendența unuia asupra celorlalți, decât conjunctural, la prezidarea sinoadelor, și atunci prin alegere. Această situație va fi confirmată și de Sinodul VI ecumenic (680-681).
Pilda zilei
Tăietorul de lemne și șlefuirea sufletului
Doi oameni munceau în aceeași pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici și vânjoși. Cei doi tăietori de lemne își foloseau securile cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite: Primul lovea trunchiul cu o constată de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe, pentru a-și mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră. La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi și să nu crezi, terminase! Începuseră în același timp și cei doi copaci erau la fel! Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor! – Nu mai înțeleg nimic! Cum ai reușit să termini când te opreai la fiecare oră? Celălalt zâmbi: – Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză și pentru a-mi ascuți securea.
