Actual· 3 min citire

Pastila pentru suflet - Pilda frumuseții unui cadou

Pastila pentru suflet

Pastila pentru suflet

Scris de Dan Istratie Publicat: 27 dec. 2022, 07:39

Rugăciunea zileiRUGĂCIUNE  LA  ICOANA  MAICII  DOMNULUI  BETLEEMIȚA„Ceea ce ești Izvor a toată înțelepciunea, îndrumă pașii noștri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău și ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască și să o așeze pe scaunul slavei cerești. În brațele tale ai purtat cu cuviință dumnezeiască pe Soarele dreptății, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuților. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptățile noastre și așezându-ne la limanul viețuirii curate. Amin!”

Gândul zilei

„Întrucât L-a născut și L-a arătat lumii pe Hristos, Maica Domnului este icoana Bisericii lui Hristos, în care El este pururi prezent prin harul său!”- Sfântul Paisie Aghioritul

Știai că?

„În primele trei ceruri domnește și lucrează Dumnezeu Creatorul, Atotfăcătorul și Atotțiitorul, Marele Anonim al lui Blaga, Marele Ceasornicar al lui Voltaire, Marele Arhitect al francmasonilor. De la cerul al patrulea în sus și până la al șaptelea sălășluiește dreptul Judecător, cel care înfricoșează, Legiuitorul Vechiului Testament, Dumnezeul dreptății aspre. Începând din cerul al șaptelea se dezvăluie — celor ce le este dat — neașteptate secrete finale. Numai că, spre deosebire de ce cred inițiații guenoniști, teosofi, antroposofi, spiritualiști ori oamenii pozitivi cu idei largi, ori ateiștii de nuanță agnostică, divinitatea din cerul al nouălea nu este o „forță” sau o „energie”, cât mai impasibilă și mai impersonală, un ascuns coordonator sau constructor, ci este Dumnezeu cel cu barbă albă, blând și bun. Dumnezeul copilăriei celei mai îndepărtate și al colindelor, al cozonacilor, colindețelor și turtelor, al celor mai frumoase seri de Crăciun, cel din Dickens și din Bibliotheque.”   –    Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii

Pilda zilei

Frumusețea și căldura unui cadou

Poștașul sună de două ori. Mai erau cinci zile până la Crăciun. Avea în mâinile sale un mare pachet învelit într-o frumoasă hârtie, legat cu panglici aurii. Intră, răspunse o voce din interior. Poștașul intră. Era o casă rău întreținută, căci se găsea într-o încăpere plină de umbre și praf. Așezat într-un fotoliu stătea un bătrân.
– Privește, ce pachet de Crăciun extraordinar, spuse bucuros poștașul.
– Mulțumesc. Așează-l jos, spuse bătrânul cu cea mai tristă voce auzită parcă vreodată. Poștașul rămase înțepenit cu pachetul în mână. Intuia foarte bine că acel cadou era plin de lucruri minunate și acel bătrân nu avea pe chip nici măcar o urmă de bucurie.        Atunci de ce era așa de trist?
– Dar domnule, nu ar trebui să faci din această zi o sărbătoare cu acest magnific cadou?
– Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse bătrânul cu lacrimi în ochi. Și începu să povestească poștașului istoria fiicei sale, căsătorită în orașul vecin, și care devenise bogată. În fiecare an îi trimitea un pachet de Crăciun, cu un bilețel: de la fiica ta Luisa și de la soțul ei. Niciodată câteva urări personale, o vizită sau o invitație: vino să petreci Crăciunul împreună cu noi. Niciodată.
– Vino să vezi, adăugă bătrânul în timp ce se ridica obosit. Poștașul îl însoți până la o cămară. Bătrânul deschise ușa.
– Dar…, rămase surprins poștașul.
Cămara era plinp de cadouri de Crăciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuți. Toate cu minunata lor hârtie desenată și cu panglicile strălucitoare.
– Dar nici măcar nu le-ați deschis, exclamă poștașul contrariat.
– Nu, răspunse trist bătrânul: nu este iubire înăuntru.

Citește mai multe pe realitateaspirituala.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News