Actual· 3 min citire

PASTILA PENTRU SUFLET - Care este pilda zilei - 28 octombrie

Pastila pentru suflet - 28 octombrie

Pastila pentru suflet - 28 octombrie

Publicat28 oct. 2022, 07:09
SursăRealitatea PLUS

Rugăciunea zileiRugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz și de întristarePreasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbește precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmărește ziua și mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbește, Preaslăvită Maică și mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine și să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârșită și este cel mai mare vrăjmaș al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu ești gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozește-mă și pe mine! Privește cum satana vrea să mă facă să mă împiedic și să-mi zdrobească credința, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ție, cee

Gândul zilei 

„Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.” – Mitropolitul Bartolomeu Anania

Știai că?

Cuvios este un titlu ce se dă călugărilor și călugărițelor, cu înțeles de cucernic, evlavios sau pios. În  înțelesul bisericesc, termenul este legat de lumea monahală și de asemeni sfinților proveniți din călugări, alături de apostoli, mucenici, mărturisitori, episcopi. Cuvioșii sunt sfinții pusnici, asceți, care au părăsit lumea și s-au încredințat lui Dumnezeu, pe Care l-au adorat cu credință și răbdare, prin pustietăți și locuri lipsite de mângâiere, în toată viața lor, iar în cele din urmă ”au adormit în pace”.

Pilda zilei

Adevărata bogăție

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar, cum mergea el, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braț. Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce și-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăște din ea – putere de muncă, bucurie și voie bună. Acum își dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni care, din păcate, sunt orbi și ologi sufletește, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Cel rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți ?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar pentru sine. Până și un copac obișnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News