Opoziția la PSD se cristalizează cu ajutorul forțelor politice de la nivelul UE, în perspectiva alegerilor europarlamentare din 2019. Asta după ce social-democrații conduși de "clica Dragnea" au intrat în coliziune frontală cu proiectul european.
Cele 4 partide ale clasei de mijloc din România - USR, ALDE, Mișcarea România Împreună și Partidul Pro România, sunt unite de Emmanuel Macron sub umbrela ALDE, potrivit unor surse Realitatea TV.
Mișcarea vine ca urmare a intenției lui Macron de a crea un pol puternic în Parlamentul European care să contreze PPE și S&D, în orizontul lui 2019.
ALDE constituie a patra forță politică în Parlamentul European, unde a fost condusă de fostul premier belgian Guy Verhofstadt. Acesta s-a arătat nerăbdător să facă o alianț[ cu La République en Marche (LREM), a lui Macron, pentru a deveni a două forță politică din Parlament.
Noile partide emergente din România, aflate într-o ascensiune spectaculoasă potrivit celor mai recente sondaje (vezi mai jos), vor intra în gruparea politică a lui Macron, în timp ce partidul lui Tăriceanu trebuie să dea tot mai multe explicații la ALDE legat de derapajul anti-justiție al alianței de guvernare.
De partea cealaltă, Klaus Iohannis face "partida germană" împreună cu PNL, aflat în grupul PPE, al popularilor europeni aflați sub influența partidului lui Merkel.
Cele mai recente date sociologice prezentate de Realitatea TV arată că USR, împreună cu mișcarea lui Cioloș și partidul lui Ponta, strâng împreună 32% din intențiile de vot ale românilor și devansează PNL.
În sondajul prezentat de Realitatea TV, USR are 12% din intențiile de vot, MRI (mișcarea lui Cioloș) - 11%, Pro România lui Ponta - 9%, iar PMP nu trece de 2%.
Partidul lui Tăriceanu, cu 10% din intențiile de vot, balansează între apartenența la ALDE-le european și rămânerea în coaliția cu anti-europenii din Bd. Kiseleff, de care s-au distanțat inclusiv socialiștii europeni la rezoluția de marți din Parlamentul European.