Comisia Europeană a făcut apel miercuri la statele membre să-și numească rapid procurorii delegați pentru a permite Parchetului european (EPPO), noua armă a UE împotriva fraudei, să-și înceapă activitatea la 1 martie 2021, relatează AFP.
Parchetul european, care va avea puterea de a cerceta, urmări și trimite în judecată în fața jurisdicțiilor naționale pe autorii unor infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, a fost instalat la sfârșitul lui septembrie, în Luxemburg. Procuroarea șefă europeană, Laura Codruța Kovesi, și cei 22 de procurori reprezentând statele care participă la această cooperare consolidată au depus deja jurământul, notează Agerpres.
Intrarea sa în funcțiune depinde însă de numirea de către țările participante a procurorilor delegați, care vor fi însărcinați în aceste state să efectueze anchetele, dar și de adaptarea legislațiilor naționale pentru a integra această nouă autoritate judiciară.
"Câteva state membre și-au numit procurorii delegați, care vor începe să activeze la 15 ianuarie pentru a testa diferitele proceduri în cadrul parchetului european", a declarat comisarul european pentru justiție Didier Reynders, la finalul unei reuniuni prin videoconferință a miniștrilor europeni.