Pandemia s-ar putea extinde până în 2024, potrivit reprezentanților companiei Pfizer.
Directorul științific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat, într-o prezentare pentru investitori, că societatea se așteaptă ca unele regiuni să continue să aibă valuri pandemice COVID-19 în următorul an sau doi. Alte țări vor trece la stadiul „endemic", cu un număr de cazuri scăzut și ușor de gestionat, conform Reuters.
Până în 2024, boala ar trebui să fie endemică pe tot globul, potrivit previziunilor companiei.
„Când și cum anume se va întâmpla acest lucru va depinde de evoluția bolii, de eficiența cu care societatea va implementa vaccinurile și tratamentele și de distribuția echitabilă în locurile în care ratele de vaccinare sunt scăzute", a declarat Dolsten: „apariția unor noi variante ar putea avea, de asemenea, un impact asupra modului în care pandemia continuă să se desfășoare".