În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor - fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul urma fie legat la mâna, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele și da-mi albețele".
Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o moneda de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.
Poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirmă: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu ține chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe că a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțișoare că să fie curați că argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă că să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească."
Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și cas proaspăt pentru că purtătorii simbolului de primăvară să aibă față albă precum cașul și rumenă precum vinul roșul.
Despre istoricul mărțișorului, Tudor Arghezi afirmă în volumul "Cu bastonul prin București": ".La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seama că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând "farmece" și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și centru ieșeau în martie cu firul la gât.
.Vântul ușurel de martie, care împestriță pleoapele, nasul și bărbia, se numea mărțișor și, că să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zintii de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu, înțelegem că el ferea și de vânt, dar și de deochi."
Menționăm că la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarnă. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.
Astăzi, valoarea mărțișorului începe să fie dată doar de creația artistică. Se confecționează din orice și poate să semnifice orice, conform crestinortodox.ro
