Sorin Grindeanu - prim-vicepreședintele PSD spune că în acordul politic între PSD și PNL s-a lăsat libertate organizațiilor județene în a se uni, nu s-a impus o anumită alianță.
„În acordul politic, am lăsat libertate organizațiilor județene, nu s-a impus o anumită alianță, să se rupă cele existente și să se întâmple alianțe PSD - PNL în județ. Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos și să ia deciziile organizațiile județene și cred că e decizia corectă pentru că până la urmă vorbim de cele mai mari partide din România, PSD și PNL, care în principiu, sigur, dacă considerăm la PNL acuma și fostul PDL, PD, că s-au unit, în principiu au avut bătălii politice, cel puțin în ultimii 20 de ani, și o rivalitate pe care o știe toată lumea.
E greu să treci cu totul peste ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, dar de aceea, acesta a fost motivul pentru care am lăsat libertatea fiecărei organizații să decidă dacă se întâmplă sau nu alianțe politice la nivel județean”, a declarat Sorin Grindeanu, marți seara, la un post TV.