Premierul Orban spune că salariile vor fi plătite la timp, dar nu se vor mai achita și celor "care au intrat pe ușa din dos în instituțiile publice'', ''pe bază de pile sau de carnet de partid".
Salariile și pensiile vor fi achitate la termen, însă nu vor fi plătite în continuare salarii celor ''care au intrat pe ușa din dos în instituțiile publice'', ''pe bază de pile sau de carnet de partid'', a declarat vineri, la Brașov, premierul Ludovic Orban.
"În ceea ce ne privește, onorăm toate cheltuielile necesare ale bugetului. Sigur că ceea ce vom considera cheltuieli necesare le vom face să dispară din cheltuielile bugetului. Salariile și pensiile vor fi plătite la termen. Dar nu vom plăti în continuare salarii la cei care au intrat pe ușa din dos în instituțiile publice, pe bază de carnet de partid sau pe bază de pile și rubedeniile clientelei politice a PSD și cei care nu-și fac treaba", a precizat Orban.
El a amintit că a declanșat un proces de refacere a capacității administrative a instituțiilor guvernamentale și, de asemenea, de reducere a dimensiunii aparatului birocratic.
"Am început cu reducerea numărului de ministere, vom continua cu reducerea numărului de entități publice aflate în subordinea Guvernului și în subordinea ministerelor, astfel încât să asigurăm o administrație cât mai eficientă, o administrație cât mai lipsită de proceduri inutile care să asigure fluența tuturor proceselor administrative necesare pentru asigurarea de servicii de calitate și prompte către cetățeni, de asemenea o relație normală și firească cu mediul de afaceri care să încurajeze orice fel de investitor", a arătat premierul.
Potrivit acestuia, cu siguranță ''vor exista pași pe care Guvernul îi va derula pentru a construi instituții mai eficiente, care cu adevărat să aibă capacitatea de a genera și de a pune în practică toate politicile publice de care are nevoie România pentru dezvoltare''.
Premierul Orban a participat vineri la ceremonia de semnare a contractului de finanțare a proiectului de modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.