Actual· 2 min citire

Opt proxeneți, prinși de DIICOT. Aceștia au sechestrat și obligat mai multe minore să se prostitueze

Opt proxeneți, prinși de DIICOT. Aceștia au sechestrat și obligat mai multe minore să se prostitueze

Opt proxeneți, prinși de DIICOT. Aceștia au sechestrat și obligat mai multe minore să se prostitueze

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 aug. 2015, 19:03

Procurorii din cadrul DIICOT au efectuat, miercuri, 12 august, patru percheziții domiciliare în Bacău, fiind vizate mai multe persoane bănuite că ar fi sechestrat și obligat mai multe minore să se prostitueze. În urma descinderilor opt suspecți au fost aduși la audieri.

"În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Bacău au efectuat patru percheziții la persoane bănuite că ar fi recrutat minore pe care le-ar fi obligat să se prostitueze. Opt persoane urmează a fi conduse la audieri", se arată în comunicatul DIICOT.

La data de 12 august, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat patru percheziții domiciliare în municipiul Bacău, pentru probarea activității unui bărbat și a unei femei, bănuiți de comiterea infracțiunii de trafic de minori.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013 – 2015, cei doi ar fi recrutat minore cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, pe care le-ar fi adăpostit și, profitând de starea lor de vulnerabilitate, prin constrângere sau înșelăciune, le-ar fi obligat să se prostitueze.

Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat, în cazul femeii, sub acoperirea unor saloane de masaj erotic din Bacău, unde, atât cea în cauză, cât și tinerele recrutate de aceasta și-ar fi oferit serviciile sexuale în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 și 300 de lei.

Clienții ar fi fost racolați prin intermediul unor cărți de vizită care ar fi fost distribuite de taximetriști, sau prin intermediul unor anunțuri pe internet sau în presa locală.

În cazul bărbatului cercetat, victimele ar fi fost exploatate în diferite apartamente sau în zona unor hoteluri.

Opt persoane au fost conduse la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie