Actual· 2 min citire

Olguța Vasilescu anunță că va candida din nou la Primăria Craiovei

Lia Olguța Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu

Scris deDan Istratie
Publicat28 iul. 2023, 12:25
Actualizat28 iul. 2023, 15:28

Olguța Vasilescu a anunțat la Realitatea PLUS că va candida pentru un nou mandat la Primaria Craiovei. Ea a decis să facă anunțul pentru a pune capăt speculațiilor din ultima perioadă din presă în care era văzută drept candidată pentru alte funcții.

Lia Olguța Vasilescu , primarul Craiovei, a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că va candida pentru un nou mandat. Edilul din Bănie elimină speculațiile prin care se spunea că va candida la alegerile parlamentare sau europarlamentare. Olguța Vasilescu vrea să-și termine proiectele începute în acest mandat. Alegerile locale vor avea loc anul viitor.

"Am tot văzut și eu tot felul de scenarii, că nu rămân primar la Craiova...mi-am anunțat candidatura, vreau să continui proiectele, și asta dintr-un motiv foarte simplu, este vorba despre proiectele importante", a spus Olguța Vasilescu.

Un anunț în acest sens fusese făcut și miercuri, în cadrul unei conferințe de presă de președintele PSD Dolj, eurodeputatul Claudiu Manda.

"Propunerea mea pentru alegerile viitoare este pentru funcția de președinte al CJ Dolj - Cosmin Vasile și pentru funcția de primar al municipiului Craiova - doamna Olguța Vasilescu", a spus Claudiu Manda.

Un alt anunț făcut miercuri de Manda a fost că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, s-a înscris în PSD Dolj, unde va ocupa o funcție de vicepreședinte al organizației și primul loc pe lista de candidați la Camera Deputaților.

"Organizația Dolj este una dintre cele mai puternice organizații din țară. Este o muncă de echipă în spate și sunt convins că această echipă se întărește astăzi și din poziția de ministru al Fondurilor Europene voi face ca această regiune să dezvolte mai rapid", a spus Câciu.

Manda a anunțat, de asemenea, că administratorul public al CJ Dolj, Cosmin Durle, este noul secretar general al PSD Dolj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News