O clipă de neatenție o va costa scump de o șoferiță din Constanța. Aceasta și-a lăsat, joi, pentru câteva clipe, copilul singur în mașina parcată de bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Băiețelul, în vârstă de 3 ani, aflat pe scaunul din față, a început să se joace cu butoanele de pe bordul autovehiculului. Ghinionul a făcut ca printre butoanele apăsate de micuț să fie și cel pentru blocarea portierelor.
Ghinionul și mai mare a fost că șoferița lăsase cheile în contact, astfel încât singura posibilitate de deschidere a mașinii din exterior era folosirea unui alt set de chei.
Din motive necunoscute, această variantă nu a fost disponibilă, așa că șoferița a încercat să îi explice copilului pe ce buton să apese. Singura reacție a băiețelului a fost un hohot de râs continuu la mami care părea că glumește cu el, au declarat reprezentanții ISU Dobrogea pentru Radio Constanța.
Din nefericire pentru mămica uitucă, nici una dintre variantele posibile nu i-ar fi lăsat nici mașina, nici portofelul neatinse.
Prima soluție presupunea folosirea depărtătorului mecanic, prin care s-ar fi forțat caroseria. Paguba, în acest caz, ar fi fost semnificativă. A doua posibilitate era spargerea unui geam lateral, manevră care ar fi permis, ulterior, accesul în mașină pentru deblocarea portierelor.
Pusă să aleagă, șoferița a optat pentru a doua soluție, mult mai puțin costisitoare, dar deloc ieftină. Odată luată decizia, intervenția s-a terminat rapid.
Băiețelul nu a avut de suferit în nici un fel, au mai informat reprezentanții ISU Dobrogea.