Actual· 2 min citire

O schioare a scăpat cu viață, după ce a fost surprinsă de avalanșă, în Munții Rodnei VIDEO

Foto arhivă

Foto arhivă

Publicat21 apr. 2024, 17:24
SursăRealitatea

O sportivă care practică schi off-pistă a provocat o avalanșă și a fost surprinsă de valul de zăpadă. Salvatorii spun că femeia a fost târâtă de valul de zăpadă până la poalele muntelui, dar a scăpat cu viață.

magini spectaculoase și pline de dramatism filmate în Munții Rodnei, sâmbătă, 20 aprilie, de către salvamontiștii maramureșeni. O sportivă care practică schi off-pistă a provocat o avalanșă și a fost surprinsă de valul de zăpadă.

Salvatorii spun că femeia a fost târâtă de valul de zăpadă până la poalele muntelui, dar a scăpat cu viață. Ei recomandă prudență, amintind că stratul proaspăt de zăpadă nu este stabil și se pot oricând declasa avalanșe la altitudini mari.

"În imaginile de surprinse de un turist sâmbătă, 20 Aprilie 2024, în ”Y”-ul din Vârful Gărgălău, Munții Rodnei, Maramureș mai mulți pasionați de schi de tură au trăit probabil aventură vieții lor, aventură care se putea încheia tragic, dar din fericire s-a terminat cu bine pentru ei până la urmă. În filmări se observă un schior care coboară și imediat după el cum pleacă o avalanșă. La un moment dat acel schior/de fapt o schioare - fiindcă am înțeles că a fost vorba de o persoană de sex feminin - a fost prinsă în avalanșă, acoperită de zăpadă și târâtă până la poalele muntelui. Doar norocul a făcut că aceasta să poată ieși teafără de sub zăpadă", informează, duminică, 21 aprilie, oficialii Salvamont Maramureș.

Aceștia atrag atenția asupra faptului că stratul de zăpadă nou depus nu are priză cu stratul mai vechi și se poate disloca foarte ușor.

Salvatorii montani precizează că temperaturile pozitive din ultima perioada au dus la apariția mai multor avalanșe, iar practicarea schiului de tură în astfel de condiții în zonele expuse fără o informare în prealabil poate duce la situații tragice.

"Salvamont Maramureș recomandă prudență maximă în alegerea rutelor la altitudini de peste 1600 m și mai ales informare înaintea parcurgerii unor trasee atât pe schiuri de tură, acolo unde zăpadă mai persistă cât și pedestru", adaugă salvamontiștii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News