Comisarul-șef regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, a prezentat, miercuri, o nouă metodă prin care oamenii de bună credință sunt înșelați, în momentul în care încearcă să își cumpere o mașină second-hand. El spune că nu este un caz izolat, doar la Brașov, și că acest lucru se întâmplă în toată țara.
La această oră sunt peste zece sesizări, ultima reclamație fiind făcută de un brașovean care a pierdut 1.200 de euro.
Un caz prezentat chiar de Susanu este al unui escroc care se dădea cetățean german, care lucrează la Biroul din Berlin. Avea de vânzare o mașină la mâna a doua care i-ar fi aparținut fratelui, care a murit. O poveste romanțată, menită să câștige încrederea potențialei victime.
Discuțiile s-au purtat doar pe mail și s-a solicitat virarea banilor pe numele victimei, ca el să fie sigur că omul are intenții serioase și că nu vine degeaba în România. Banii, însă, au fost ridicați de altă persoană!
"Vom face cercetările care se impun pentru a vedea modalitatea prin care se face acest lucru, respectiv ridicarea banilor de la ghișeele instituției de transfer bancar. Bănuim că se folosesc inclusiv acte de identitate falsificate. Vom vedea care sunt procedurile de ridicare a sumelor de bani din cadrul acesteia și dacă se respectă procedurile. Dacă constatăm nereguli, vom solicita plata banilor către consumatorii păgubiți, iar eventuale fapte de ordin penal, poate există complicitate cu vreun funcținar de la ghișeu la momentul ridicării banilor, vor fi sesizate instituțiilor competente", a declarat Sorin Susanu, pentru adevarul.ro. El a precizat că, în cazul unor nereguli, insitituția de transfer a banilor poate fi amendată cu până la 100.000 de lei.