Actual· 1 min citire

Nuntă a familiei Halep, oprită de polițiști pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

Nuntă a familiei Halep, oprită de polițiști pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

Nuntă a familiei Halep, oprită de polițiști pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 iul. 2020, 06:58

O nuntă a unei verișoare a Simonei Halep, desfășurată pe terasa unui restaurant din municipiul Constanța, cu participarea a circa 200 de persoane, a fost oprită, duminică seară, de polițiști și jandarmi pentru că nu erau respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, criminalistică și rutieri pentru efectuarea primelor verificări, în urma primirii unui apel la 112.

"Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanța. Astfel, la fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică și rutiera pentru efectuarea primelor verificări. S-a constatat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de 2 metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane", a informat IPJ.

Totodată, conform sursei citate, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și inspectori de la Protecția Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

La fața locului sunt și lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News