Actual· 2 min citire

Nuclearelectrica:"Nivelul radiațiilor nu este în creștere"

Nuclearelectrica:"Nivelul radiațiilor nu este în creștere"

Nuclearelectrica:"Nivelul radiațiilor nu este în creștere"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 aug. 2019, 12:13

Nivelul de radiații pe teritoriul României nu a crescut, în urma exploziei din Rusia, a afirmat, miercuri, Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferință de presă.

Nivelul de radiații pe teritoriul României nu a crescut, în urma exploziei din Rusia, a afirmat, miercuri, Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferință de presă. El a fost întrebat de jurnaliști dacă a primit vreo informare în legătură cu incidentul din Rusia.

"Nu am primit niciun fel de informare decât cea de publică. Este un incident militar. Așa cum a arătat și CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare - n.r.) nu există o creștere a nivelului de radiații. Nici noi, la Cernavodă, unde monitorizăm aceste emisii, nu am sesizat o creștere a nivelului de radiații", a arătat Ghiță.

Vinerea trecută, primăria orașului Severodvinsk din Rusia a informat cu privire la o 'creștere pentru scurt timp' a radioactivității după explozia produsă joi la o bază de lansare a rachetelor în regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei), în timpul testării unui motor de rachetă pe bază de combustibil lichid, deflagrația fiind urmată de un incendiu, potrivit AFP, Reuters, RBC și postului de radio Govorit Moskva.

Potrivit primăriei, în jurul orei locale 11:40, senzorii sistemului automatizat de monitorizare a radiațiilor și condițiilor meteorologice din Severodvinsk au înregistrat o creștere pe termen scurt a nivelului de radiații. 'Senzorii din Severodvinsk au înregistrat o creștere pentru scurt timp a radioactivității. Nivelul de radioactivitate a revenit în prezent la normal', a indicat primăria într-un comunicat.

Anterior, Ministerul Apărării rus a dat asigurări că 'nu există niciun fel de contaminare radioactivă' și că 'nivelul este normal'.

Agenția atomică rusă Rosatom a informat, luni, că a fost vorba despre un test eșuat cu rachetă cu propulsie nucleară și că cinci angajați ai săi au decedat în acest incident.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News