Un nou atac bestial al braconierilor asupra oamenilor care păzesc pădurile și fauna. Un vânător din județul Botoșani, a fost bătut cu sălbăticie de 5 braconieri. Totul s-a petrecut în timpul unei acțiuni de control a AJVPS, împreună cu jandarmii botoșăneni.
Autoturismul în care se afla victima a fost blocat pe drum de 5 bărbați care, fără să mai stea pe gânduri, au tăbărât cu pumnii și picioarele asupra vânătorului, chiar în mașină, potrivit Monitorul de Botoșani.
Bărbatul avea asupra lui și arma de vânătoare, pe care atacatorii au rupt-o, după care i-au vandalizat mașina.
Nici când ceilalți colegi de la AJVS au intervenit, atacatorii nu s-au potolit. "Ne-au atacat și mașina noastră, au spart geamurile, dar apoi au fugit, pentru că au văzut că se întorceau și jandarmii i”, a relatat Cosmin Humelnicu, președintele AJVPS Botoșani.
Vânătorul agresat a fost transportat la urgențe la spital cu un traumatism cranio-facial acut închis, traumatisme la ambii ochi și pe corp, fiind nevoie și de mai multe copci pentru a-i fi suturate plăgile deschise.
Politia a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
Potrivit reprezentanților vânătorilor din Botoșani, fenomenul braconajului capătă o tot mai mare amploare, cei care vânează ilegal sunt tot mai bine echipați și folosesc ogari, iar în cazul în care sunt surprinși reacționează agresiv.
Potrivit legii privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, accesul în fondurile de vânătoare cu ogari sau metiși de ogari este interzis și se sancționează cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei.