Noul Regulament de Organizare și Funcționare (ROF) al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a fost adoptat joi, cu majoritate de voturi, una dintre modificări fiind aceea că toate direcțiile, mai puțin cea de audit, figurează în subordinea Consiliului și nu a președintelui, ca până acum.
Noul ROF al CNA a fost adoptat cu opt voturi "pentru", exprimate de Viorel Buda, vicepreședintele Consiliului, și membrii Monica Gubernat, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu și Cristina Trepcea, în timp ce Christian Mititelu a votat "împotrivă", scrie Mediafax.ro.
Președintele CNA, Laura Georgescu, nu a fost prezentă la ședință.
Aceiași membri ai CNA au votat ca ROF să intre în vigoare vineri, în timp ce Christian Mititelu a votat "împotrivă".
Potrivit unor modificări adoptate la ședințele anterioare în care a fost discutat proiectul de ROF, ședințele publice ale CNA vor fi conduse de fiecare membru al Consiliului, în ordine alfabetică, nu doar de președinte, iar strategiile administrative ale Consiliului vor fi stabilite, în fiecare lună, de un Colegiu Director, format din membrii CNA, directorii și șefii de servicii din această instituție.
Membrul CNA Valentin Jucan a declarat jurnaliștilor prezenți la ședință că, prin adoptarea noului ROF, președintele CNA, Laura Georgescu, "nu mai are putere".
El a mai spus că nu s-a intenționat elaborarea unui ROF "împotriva unui om", ci a unui regulament "mult mai transparent, pentru instituție".