Actual· 9 min citire

NOAPTEA DE SÂNZIENE. Ce trebuie să facă fetele în Noaptea de Sânziene pentru a-și visa ursitul

NOAPTEA DE SÂNZIENE. Ce trebuie să facă fetele în Noaptea de Sânziene pentru a-și visa ursitul

NOAPTEA DE SÂNZIENE. Ce trebuie să facă fetele în Noaptea de Sânziene pentru a-și visa ursitul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2016, 20:19

Noaptea de Sânziene. Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Mirenii care încă se încred în magie sărbătoresc Noaptea de Sânziene, pe 23 iunie. De Drăgaică se culeg plante de leac și de descântece. Ielele zănatice ies la dans să-nnebunească flăcăii. Unele fete se tăvălesc goale în roua dimineții.

În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor și cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.

Noaptea de Sânziene. Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților drept ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul) scrie crestinortodox.ro.

Noaptea de Sânziene. Ioan Botezătorul a fost adus pe lume la bătrânețe de Elisabeta. Zămislirea a pregătit minunea nașterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

Noaptea de Sânziene. Drăgaica, Sânzienele în tradiția populară

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiță silvestră. Sânzienele erau pe vremea lui Dimitrie Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele sunt femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Noaptea de Sânziene. Într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele erau reprezentate de traci înlănțuite într-o horă.

Nimeni însă nu le spune pe numele lor cu miez etimologic. Oamenii le zic iele acestor zâne năstrușnice.

Noaptea de Sânziene. Ce sunt ielele

Noaptea de Sânziene. Ielele sunt fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, pe maluri de ape sau la răspântii și apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit și cu clopoței la picioare, în unele legende. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc și iarba nu mai crește acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună și dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebunește.

Noaptea de Sânziene. În Muntenia și Oltenia se sărbătorește Drăgaica, după numele slav.

În vremuri îndepărtate, populația din munți se întâlnea pesemne la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat) sunt semne ale acestor ceremoniale.

Noaptea de Sânziene. Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare. Dacă-s păguboase, zânele îi lovesc pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", stârnesc din senin și vijelii, vătămează grânele cu grindină și las câmpul fără de rod și florile fără de leac.

Noaptea de Sânziene. Flori de Sânziene

În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Dacă această coroniță rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult. Atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș, în popor se spunea că stăpânii casei vor muri de tineri.

În satul Sâncel, din Alba, tradiția presupune ca, în seara dinaintea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, gospodarii să își împodobească porțile cu o cruce din flori de sânziene și un trandafir. În ziua de Sânziene, sătenii adună de pe câmp flori și fac cununi pentru fiecare membru al familiei, dar și pentru fiecare animal din gospodărie. Cununile membrilor familiei sunt aruncate apoi de un bărbat pe acoperișul casei, acesta strigând și numele celui căruia îi aparține cununa. Bătrânii satului povestesc că fiecare cunună trebuie să rămână pe acoperiș, pentru a-l apăra de rău pe cel căruia îi este destinată, iar în cazul în care va cădea, respectivului membru al familiei îi va merge rău tot anul. Sătenii aruncă apoi pe acoperișurile grajdurilor cununițele făcute pentru animalele din gospodărie, tradiția spunând că și acestea vor fi ocrotite de rău.

Noaptea de Sânziene. De asemenea, există o superstiție populară specifică acestei sărbători. În ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forțele magice care îi înconjoară în această zi.

Noaptea de Sânziene. În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanțe cu arome puternice, băieții agită făclii, se strigă și se cântă din bucium. Localnicii din satul bistrițean Maieru păstrează un obicei vechi de câteva sute de ani. În ajunul sărbătorii de Sânziene, se aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene, la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf și pene de la păsări, anul era prielnic tocmai pentru animalele și păsările oamenilor.

Noaptea de Sânziene. Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru practici magice.

Noaptea de Sânziene. De sărbătoarea Sânzienelor, în mijlocul verii, se culegeau plantele de leac.

Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Noaptea de Sânziene. Pentru a fi sănătoși și pentru a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste șale cu tulpini de cicoare.

Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.

Noaptea de Sânziene. În unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi întâlnit, cu ani în urmă, obiceiul "boului înstruțat". În ceremonial, masca taurină murea și renăștea simbolic la acest început de timp calendaristic.

În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.

Noaptea de Sânziene. Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate și se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor copți pentru mărițis. Târguri faimoase se fac la Buzău, Focșani, Câmpulung Muscel, Buda, din județul Vrancea, Ipatesti, județul Olt, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți) și, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Noaptea de Sânziene. Pe 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește cu mare fast Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaștelor Sfântului Ioan.

Flori, fete și băieți. Ritualuri pentru mărițiș și dragoste

Micile flori galbene, numite sânziene, cresc în poieni și sunt culese de fete, în muzica și chiuiturile flăcăilor. Se împletesc apoi în formă de cerc pentru fete și de cruce pentru băieți. Aceste cununi se pun în casă, pe porți, la ferestre, pe șuri, pe stupi și chiar în culturi, în credința că ele vor ocroti casa și gospodăria, vor aduce noroc, sănătate și belșug.

Noaptea de Sânziene. Fetele își aruncă aceste cununi pe un acoperiș, cele care rămân prinse prevestind măritișul apropiat, sau peste vite: dacă nimerește una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.

Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone, fetele își făceau coronițe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.

De asemenea, dacă poartă flori de sânziene în păr sau la sân, fetele și femeile măritate vor deveni atrăgătoare și drăgăstoase.

Un alt obicei este alaiul Drăgaicei - cea mai frumoasă și mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc și fac o horă cântând. Se mai obișnuiește și ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.

Noaptea de Sânziene. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scapă de boli, fetele și nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum și evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar și femeile măritate care vor să fie iubite de soți și să aibă copii frumoși și sănătoși.

O superstiție legată tot de dragoste spune că îndrăgostiții care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viața.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News