Legea prevede sancțiuni în cazul preoților care exercită, fără drept, profesia de„rabin, imam sau alte funcţii clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor.
Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului, iar legea reclamată la CCR a fost iniţiată de deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cel care a iniţiat şi proiectul de lege de combatere a antisemitismului şi interzicerea organizaţiilor legionare, proiect atacat fără succes de Nicuşor Dan la CCR.
În sesizarea postată pe site-ul Senatului, Nicuşor Dan explică faptul că, la data de 28 iunie 2025, Parlamentul României a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 166/2025).
Ce nu îi convine președintelui
Actul normativ introduce două noi articole în Legea 489/2006: *La articolul 23, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot, rabin, imam sau a altor funcţii, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare".
La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins: "(11) Cultele au dreptul exclusiv asupra modalităţilor religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepţilor sau recunoscute ca simboluri identitare proprii".