Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există posibilitatea ca salariul minim și pensia să crească din 2023, menționând că există voința politică în acest sens, dar datele vor fi făcute public după proiecția bugetului pe anul viitor.
"Am susținut încă de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, așa cum am discutat în coaliție și am afirmat de fiecare dată, să susținem creșterea salariului minim și, desigur, a pensiei, doar că aceste date, așa cum este și normal și responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecția de buget pe anul 2023", a afirmat Ciucă, întrebat în legătură cu alinierea României la decizia Parlamentul European privind un salariul minim.
El a spus că există voința politică, atât din partea PNL, cât și din partea PSD, ca salariul minim și pensia să crească în 2023.
În ceea ce privește posibilitatea acordării voucherelor de 50 de euro și la începutul anului 2023, premierul arătat că este posibil să fie luate măsuri similare anul viitor, în funcție de evoluția situației și de fondurile disponibile.
"În funcție de evoluția situației și de fondurile de care dispunem, pe de o parte, trebuie să acoperim rata de creștere a inflației, de cealaltă parte, de asemenea, în funcție de situația concretă și de evoluția inflației și a economiei, așa cum am făcut anul acesta - și am luat deja două măsuri de a asigura cetățenilor vulnerabili, cu salarii mici, cu pensii mici acest sprijin financiar, primul în prima jumătate a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate a anului - să gândim și să luăm măsuri similare și anul viitor", a precizat Nicolae Ciucă.