În singurul interviu acordat unei televiziuni din România cu ocazia Zilei Naționale, Nicolae Ciucă a ieșit din postura de șef al Guvernului, pentru a retrăi momente din viața cazonă, de comandant în cele mai periculoase teatre de operații la care au participat trupele românești după încheierea ultimei conflagrații mondiale.
PATRIA ȘI PATRIOTISMUL NU SE MĂSOARĂ ÎN CÂT DE TARE POȚI SĂ STIGI
"Patrie și patriotism sunt, pentru mine, acele cuvinte care se simt și acele cuvinte pe care noi, de fiecare dată, am considerat că merită să fie îmbrățișate de fiecare dintre noi, ca fiind acel nivel sacru, suprem, pentru care merită, cu adevărat, să-ți dai viața.
Este ceva pe care-l iubești atât de mult încât faci sacrificiul suprem. Este ceva pe care nu trebuie să-l vorbești în fiecare zi, este ceva pe care nu trebuie să-l fluturi de fiecare dată când ți se oferă ocazia, este ceva ce se păstrează la suflet, în mintea fiecăruia, pentru că reprezintă valori de preț, așa cum au fost ele învățate, cum au fost transmise din generație în generație și care, până la urmă, sunt chestiuni pe care nici măcar nu cred că trebuie să le comentăm. Acestea sunt chestiuni asumate, nu înseamnă că dacă strigi în gura mare că ești patriot sau dacă atunci când se intonează imnul național pe o voce mai puternică asta te face patriot. Ei bine, nu e așa! Ești patriot atunci când te comporți așa cum se cuvine atunci când pleci de la respectul de sine și față de toți ceilalți. Atunci când îți pasă de ceea ce este în jurul tău, atunci când ridici o hârtie de jos fără să te vadă nimeni și o pui la coș", a afirmat Nicolae Ciucă, în interviul acordat lui Laurențiu Botin.
PĂRINȚII V-AU ÎNDEMNAT SĂ URMAȚI CARIERA MILITARĂ? A FOST JUMĂTATE-JUMĂTATE
Șeful guvernului a vorbit și despre decizia de a urma cariera militară.
“Eram în Craiova, aveam mai multe opțiuni și am ales să merg la liceul militar. A fost o decizie de moment. Mie îmi plăcea foarte mult partea tehnică, mergem la cercul de electrotehnică de la Casa Pionierilor, cum era pe vremea aceea. La vârsta aceea cred că toți suntem în normalitatea adolescenței, cu preocupările, cu visurile specifice. La vremea respectivă nu avem o rigurozitate strict cazonă, din contră. (...) Nu mi-am imaginat și nu mi-am fixat să devin un înalt comandant, dar mi-a plăcut ce am făcut și am vrut, în permanență, să fac cât mai bine.
Întrebat dacă părinții au avut cuvântul hotărâtor în alegerea carierei militare, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că decizia a fost „jumătate-jumătate, eu am fost mai mult nu”.
NICOLAE CIUCĂ: AM FOST GENUL DE COMANDANT CARE ȘI-A CONDUS TRUPELE DIN FAȚĂ, NU DIN SPATE
"Am participat cu militarii din Batalionul Neagoe Basarab la misiunile Armatei Române în Afghanistan și Irak, adică am deschis teatrul de operații. Era perioada in care făceam eforturi, ca țară, să fim acceptați în NATO.
Era in Irak, în 2004, când România a fost acceptată. Era o emulație să nu fim mai prejos față de ceilalți militari alături de care participam la acele misiuni. Făceam totul pentru a compensa faptul că dotarea, echipamentele, erau destul de învechite la vremea aceea. Făceam în așa fel încât prin abordare, prin atitudine, să demonstrăm că putem face acest pas, că suntem aliați de nădejde. Și am reușit, conducând trupele din față, nu din spate. Am făcut în așa fel încât să nu lipsesc de la nicio misiune. Am fost cu soldații peste tot, am învățat unii de la alții. Mi-aduc aminte că atunci când a fost cazul să învățam ceva, de la soldat la comandant, am făcut-o, nu ne-a fost rușine să învățam.
Eram la Kandahar când ministrul Apărării de la acea vreme a venit în inspecție și, înainte să plece, m-a tras de-o parte și mi-a zis <<Ține minte, drumul țării spre NATO trece prin Kandahar!>>. Și a fost adevărat."
"BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA"
Nicole Ciucă a povestit și o întâmplare care i-a rămas în suflet după misiunile în cele mai fierbinți teatre de conflict.
"Participam la diverse activități cu militari din țări NATO, mergem la cursuri, mergem la exerciții si toate suporturile de curs, de instruire, le adunam într-un birou. Când aveam vreo neclaritate sau ne contrazicem cum trebuie să procedăm într-o anumită situație, avea un ultim arbitru acea cameră plină cu documente, căreia îi spuneam Biblioteca din Alexandria."
