Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, o discuție telefonică cu premierul Poloniei Mateusz Morawieski în care cei doi au stabilit ca viitoarea ședință comună a Guvernelor celor două state să aibă loc pe 3 martie, în Varșovia, potrivit Guvernului României.
„Premierul polon l-a felicitat pe omologul său pentru preluarea funcției de prim-ministru și a remarcat stabilitatea oferită de Marea Coaliție realizată în România. Cei doi au exprimat satisfacția pentru bunele relații pe care le au România și Polonia.
Premierul României a mulțumit pentru felicitările adresate și a remarcat dezvoltarea deosebită a relațiilor româno-polone bazate pe Parteneriatul Strategic care leagă cele două state și pe proiectele comune în cadrul Inițiativei celor trei mări și a formatului București 9, a cooperării în cadrul NATO și UE. De asemenea, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit pentru sprijinul oferit de către Polonia în cadrul perioadei dificile a celui de-al patrulea val COVID-19.
De asemenea, o parte importantă a convorbirii s-a referit la problematica de securitate, acțiunile hibride din Estul Europei și presiunile militare ale Rusiei asupra Ucrainei. Prim-miniștrii României și Poloniei au stabilit să mențină un contact personal apropiat și consultări bilaterale pe orice temă de direct interes”, potrivit Guvernului.