Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Iași, că în următoarea perioadă se așteaptă la o creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus și, ulterior, în aproximativ două-trei săptămâni, la scăderea acestuia.
"Evoluția pe care o vedem de la începutul lunii septembrie este o evoluție în creștere. Acea evoluție este dată și de o transmitere în comunitate. Orice activitate economică, orice activitate socială, de transport în comun, orice alt eveniment a însemnat creșterea transmiterii. Limitarea acestor activități ne face să avem o scădere a numărului de cazuri", a afirmat Nelu Tătaru, citat de agenția AGERPRES.
Ministrul Sănătății a atras atenția că restricțiile impuse au drept scop scăderea numărului de infectări cu noul coronavirus.
"Condițiile în care am impus aceste restricții înseamnă că a fost un moment în care trebuiau luate aceste restricții. Trebuie respectate aceste restricții. Aceste restricții au fost de la început. Și dumneavoastră și eu putem vedea în ce măsură au fost respectate. Cred că este momentul să realizăm că niște măsuri sunt impuse tocmai pentru a fi respectate", a subliniat Tătaru.
Tătaru a susținut că restricțiile impuse sunt "singurele care vor duce la scăderea numărului de infectări".
"În contextul în care impunem niște restricții, conform criteriilor epidemiologice, ar trebui să aibă efect în două săptămâni. Condițiile pentru așezarea pe un platou în cele două-trei săptămâni rămân aceleași care vor rămâne și peste aceste două săptămâni dacă vrem să avem o scădere a numărului de cazuri", a spus el.
Întrebat fiind dacă sistemul medical va rezista la 10.000 de cazuri pe zi, ministrul Tătaru a răspuns că rezistă, menționând totodată că foarte mult contează "dacă aceste 10.000 de cazuri sunt grave, de terapie intensivă, care necesită în continuare extinderea capacității de terapie intensivă".