Negocierile la nivelul UE privind redistribuirea a 10 milioane de doze de vaccin Pfizer, finalizate: 5 țări vor beneficia de doze SUPLIMENTARE

Sursă foto: Profimedia
Cinci țări europene, vorbim despre Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia și Slovacia, vor obține o parte dintre cele peste 10 milioane de vaccinuri pe care Uniunea Europeană le va primi anticipat de la Pfizer, pentru a putea compensa întârzierile survenite în cadrul campaniilor de vaccinare, după ce au mizat pe vaccinul de la AstraZeneca care nu și-a respectat termenele de livrare. Decizia a fost luată în cea de-a treia zi de negocieri, 19 din cele 27 de state membre UE convenind să cedeze acestor cinci țări o fracțiune proporțională din ceea ce le-ar fi revenit lor din aceste 10 milioane de vaccinuri. La polul opus s-au aflat Austria, Republica Cehă și Slovenia, care nu au dorit să renunțe la o parte din cantitatea de vaccinuri ce revine acestora.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























