Actual· 2 min citire

Motivul absolut SF pentru care a murit actorul din Star Trek, Anton Yelchin

Motivul absolut SF pentru care a murit actorul din Star Trek, Anton Yelchin

Motivul absolut SF pentru care a murit actorul din Star Trek, Anton Yelchin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 iun. 2016, 22:45

SUV-ul care a luat-o la vale pe o stradă și a produs accidentul în urma căruia Anton Yelchin și-a pierdut viața fusese rechemat în service pentru că șoferii au întâmpinat probleme la schimbătoarele de viteză, cauzând vehiculele să o ia la vale în mod neașteptat, conform unor documente guvernamentale.

Anton Yelchin, în vârstă de 27 de ani, un actor cu o carieră în plină ascensiune, cunoscut îndeosebi pentru rolul lui Chekov din noile filme Star Trek, a murit duminică după ce mașina sa Jeep Grand Cherokee, din 2015, l-a strivit de o cutie poștală din cărămidă și un gard de securitate din fața casei sale, potrivit Mediafax.ro.

Jeep-ul, un model din anul 2015, făcea parte din cele 1,1 milioane de mașini rechemate în service de Fiat Chrysler în aprilie, potrivit documentelor Administrației pentru Siguranță Traficului Rutier din SUA. Instituția a somat producătorul auto să recheme mașinile în service din cauza plângerilor venite din partea șoferilor care nu își puteau da seama dacă mașina frâna pe modul de transmisie automată. Dacă mașina nu avea frâna pusă corect, iar șoferul părăsea vehiculul, aceasta putea să o ia la vale.

Fiat Chrysler, care produce Jeep, a exprimat într-o declarație, luni, că investighează problema și că este prematur să se speculeze asupra cauzei accidentului. Producătorul auto a transmis condoleanțe familiei și prietenilor lui Yelchin.

Cei care invetighează accidentul au luat în vedere poziția schimbătorului de viteze al lui Yelchin la momentul accidentului, a declarat ofițerul de poliție Jane Kim. Actorul ieșise din autoturism, dar poliția nu a specificat de ce acesta se afla în spatele mașinii când aceasta a luat-o la vale.

Moartea tragică a lui Yelchin a nimicit cariera sa promițătoare de actor din ce în ce mai cunoscut publicului larg și care avea o mare ambiție artistică. "Star Trek Beyond," cel de-al treila film al seriei, va fi lansat în iulie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News