Pelerinajul religios de la Iași s-a încheiat, duminică dimineață, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva fiind reintroduse în Catedrala Mitropolitană. În total, aproximativ 260.000 de persoane au trecut pe la racla care a stat timp de opt zile într-un baldachin special amenajat în curtea lăcașului de cult.
Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2022 au adus la Iași un număr record de pelerini, comparativ cu anii de dinaintea pandemiei.
Jandarmeria susține că, în total, peste 340.000 de persoane au participat la manifestările organizate în zona catedralei ieșene în perioada 8-16 octombrie.
Aproximativ 260.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar peste 80.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, respectiv slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinților și Sfânta Liturghie.
Au fost aplicate în total 249 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 41.420 lei.
Un număr de 346 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 28 dintre acestea au fost transportate la spital.
Punctul culminant al manifestărilor religioase de la Iași a avut loc vineri, când pe scena din fața catedralei, pe pietonalul Ștefan cel Mare, a avut loc Sfânta Liturghie, la care au fost prezenți zeci de preoți din țară și străinătate.
În finalul slujbei, la care au participat zeci de preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a spus credincioșilor că arma cea mai importantă este rugăciunea. Înaltul prelat i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage seara și pentru cei afectați de războiul din Ucraina.
După slujbă, Primăria a împărțit 85.000 de sarmale pelerinilor veniți la Iași din toate colțurile țării.