Moașă este un termen asociat persoanelor care oferă ajutor și suport femeilor în timp ce nasc și după naștere.
Lizzie Neville, „moașa pentru moarte”, din Alton, Hampshire, a fost angajată de Lowri Rylance din Basingstoke, atunci când soțul ei a fost diagnosticat ca având tumoare pe creier, transmite BBC, preluat de Mediafax.ro.
În anul 2016, Lowri Rylance a aflat că soțul ei, Richard, are cancer în fază terminală la creier. „Am realizat că nu am apucat să discutăm nimic despre boala sa, despre moarte”, a spus Lowri. Neștiind cum să gestioneze situația, a angajat o „moașă pentru moarte” care să le ofere sprijin amândurora și să îi pregătească.
„Ne ocupăm de persoanele ce suferă de boli care le limitează viața, dar și de apropiații lor, adică familia, prietenii, chiar și animalele care sunt foarte importante pentru oamenii care nu mai au mult de trăit. Îi îmbrățișăm, vorbim cu ei, ne plimbăm cu ei până la final”, a spus Lizzie. „Moașele de moarte” pot ajuta cu orice, de la munca în casă, până la a fi îngrijitoare.