Moartea lui Suleyman Magnificul – un secret de stat. Cum a murit, de fapt

În căutarea gloriei din tinerețe

În iarna anului 1566 în Imperiul Otoman s-a dat ordin de mobilizare a trupelor pentru campania din vară,care avea drept țintă Viena. Sultanul în vârstă de 71 de ani urma să conducă personal marea oaste,însoțit de marele vizir Sokollu Mehmet Pașa.

Bătrânețea lăsase urme adânci pe corpul lui Suleyman:picioarele umflate de gută,trupul îndoit,fața palidă pe care și-o ascundea cu ruj (se parea că suferea și de cancer intestinal). Medicul său personal,evreul Moise Hamon,i-a administrat o perioadă opiu pentru a-i reduce durerile,însă colegii săi musulmani au interzis acest tratament din motive religioase.

Nici sufletul sultanului nu era odihnit după moartea iubitei sale soții Roxelana în 1558. Intrigile l-au făcut să-i ucidă pe marele vizir și prietenul său din copilărie,Pargali Ibrahim Pașa (1536),pe fii săi Mustafa (1553) și Bayezid (1561). Mai mult,în 1565 flota otomană s-a întors înfrântă din fața Maltei de către Cavalerii Ioaniți,din mâinile cărora cucerea cu 43 de ani înainte Rodosul.

Drumul și asediul Szigetvarului

În aceste condiții,Suleyman pleacă din Istanbul în fruntea armatei la 1 mai 1566. Falnicul armăsar pe care l-a călărit la ieșirea din capitală a fost repede înlocuit cu o caleașcă și apoi cu o litieră. Când traversa localități mai importante sau doar pentru a infirma bârfele,își relua locul în șa. Lângă Belgrad,șezând pe tronul său de aur,l-a primit pe Ioan Sigismund Zapolya,regele Ungariei și adversarul lui Maximilian de Habsburg. În aceeași manieră ce trăda adevăratele suferințe au fost primiți și solii regelui Franței,Carol IX.

În drumul său spre cetatea Eger,ultimul bastion înainte de Viena,Suleyman a hotărât să asedieze cetatea Szigetvar,a cărui comandant Nikola Zrinski (Miklos Zrinyi) îi hărțuia armata. Mica cetate și cei aproximativ 3000 de apărători nu păreau să aibă vreo șansă în fața celor peste 100 000 de turci,tătari și moldoveni,însă asediul s-a prelungit o lună de zile,de pe 5 august pe 7 septembrie. Zrinski,văzând că înfrângere este inevitabilă,a dat foc la depozitele de pulbere ale cetății,incident ce a dus la moartea câtorva mii de turci. În final,turcii au cucerit cetatea,însă cu pierderi grele.

Ca după orice altă victorie,Suleyman a trimis scrisori hanului tătar,șerifului Meccăi sau șahului Persiei pentru a-i înștiința de victorie. În tot acest timp el a fost văzut examinând trupele de la fereastra cortului său,fiindu-i servită masa la ore fixate și a ascultat muzicanții ce îi cântau dinafara cortului.

Momente de îngrijorare au fost atunci când și-a anulat în ultimul moment prezența de la prima rugăciune de vineri susținută în nou-construita moschee din Szigetvar. A doua zi a supravegheat ședința divanului imperial,însă dintr-o cameră separată. Spiritele,dacă deveniseră ușor agitate,au fost calmate pe 18 octombrie,atunci când trupele și-au primit solda.

După ce au fost terminate reparațiile cetății Szigetvar,sultanul a decis să se întoarcă în capitală din cauza încheierii sezonului de război,promițând să se întoarcă la primăvară. Suleyman a plecat la drum cu tot fastul unui mare învingător,în zgomotul tobelor și trompetelor,arborând steaguri cu versete din Coran,înconjurat de dregărtori călare. Marele vizir Sokollu se apropia din când în când de caleașcă pentru a se sfătui cu sultanul.

Marele vizir dezvăluie moartea lui Suleyman

Trecând râul Sava,marele vizir a hotărât să dezvăluie marele secret. Cu câteva ore înaintea răsăritului,în jurul caleștii imperiale,unde de obicei stăteau apropiații sultanului,un grup de cântăreți invocau numele lui Allah și recitau versuri din Coran. Vestea morții lui Suleyman,a cutremurat întreaga oaste. Sultanul încetase din viață în noaptea dintre 6 și 7 septembrie,chiar înaintea atacului decisiv împotriva Szigetvarului,iar Sokollu a anunțat tragicul eveniment abia după 48 zile!

Moartea sultanului a fost ascunsă prin iscusința marelui vizir care a înfășurat trupul lui Suleyman în așternuturi îmbibate cu ulei parfumat,l-a așezat pe un pat lângă fereastra cortului și la sprijinit cu perne,pentru ca oștenii să-și vadă conducătorul veghind asupra lor. Scrisorile trimise după victorie au fost scrise de Sokollu,care cunoștea bine scrisul defunctului. După un timp,un paj bosniac ce semăna cu Suleyman a fost îmbrăcat în straiele împărătești,acesta fiind cel cu care marele vizir vorbea în timpul marșului de întoarcere.

Însă de ce a ales Sokollu să ascundă moartea sultanului atât de mult timp,mai ales că islamul prevede ca mortul să fie îngropat în până la apusul soarelui?. Evident,nu putea anunța moartea sultanului chiar înaintea atacului deoarece soldații ar fi abandonat orice acțiune militară. Apoi,marele vizir cunoștea foarte bine obiceiurile succesiunii în statul otoman.

Probleme de succesiune

Teoretic,toți fii unui sultan putea să-i succeadă tatălui la tron,neexistând legea primogeniturii ca în statele europene. Din această cauză,pretendenții fie apelau la fratricid și cel care supraviețuia devenea sultan,fie porneau războaie civile care devastau imperiul. Din secolul al XVII-lea,acest obicei sângeros a încetat,fiind înlocuit cu sistemul kafes(„cușcă”). Devenea sultan cel care reușea să-i atragă de partea sa pe cei mai influenți demnitari (aga ienicerilor,eunucul negru ce păzea haremul) sau a cărui mamă avea cea mai mare putere,deoarece începând cu Roxelana,palatul a ajuns să fie condus de mama sultanului (Sultana Valide) sau de soția acestuia. Ceilalți frați erau închiși în camerele lor din palat („cuștile”),fiind înscăunați dacă fratele lor murea.

În acest caz,Selim rămăsese singurul fiu al lui Suleyman,Mustafa și Bayezid murind cu câțiva ani înainte,după cum am menționat mai sus. Astfel,problema succesiunii nu era așa delicată,însă la momentul morții tatălui său,Selim se afla în Anatolia,iar proclamarea noului sultan în fața armatei era esențială pentru a evita o revoltă.

În acest fel,Sokollu a trimis solie după Selim să vină degrabă spre Belgrad,timp în care el va ascunde moartea sultanului. De aceea,după ce a trecut de Sava și se îndrepta spre Belgrad,vizirul a anunțat tragicul eveniment.

Selim II,un sultan nepotrivit

Cu toate acestea,problemele nu au dispărut odată cu venirea lui Selim la Belgrad. Noul sultan,nefiind interesat de conducerea statului,a neglijat protocolul și nu a trimis daruri înalților demnitari ai imperiului. Sokollu,simțind pericolul revoltei,a trimis din partea lui darurile și practic a guvernat imperiul în locul sultanului,poreclit „cel bețiv”. Pentru a calma spiritele ienicerilor aflați la Constantinopol,trupul lui Suleyman a fost trimis acolo înaintea armatei. Marele sultan a fost îngropat lângă soția sa Roxelana,lângă moscheea ce îi poartă numele,Suleymaniye.

Domnia lui Selim II a marcat începutul declinului instituției sultanale,fiind primul care a încredințat întreaga conducere marelui vizir. Sokollu i-a supraviețuit lui Selim II (m. 1574),și a deținut funcția de mare vizir și în timpul domniei lui Murad III (1574-1595),până când a fost asasinat în 1579.

Sursa: historia.ro