Înainte de sosirea lui Liviu Dragnea pentru mitingul PSD de sâmbătă, la Galați au fost instalate, după un an de zile de când Primăria a contractat achiziția și montajul a 40 de toalete modulare, 23 de toalete racordate la apă și canalizare.
Una dintre unități este situată chiar la Casa de Cultură, unde urmează, de la ora 11.00, să se adune simpatizanții PSD. Deși, potrivit Primăriei, acestea sunt funcționale, ușile unităților nu se deschid, potrivit Viața Liberă. Mai mult, potrivit instrucționilor de folosire, ”toaletele puplice” funcționează doar cu ”bagnote de 1 leu și de 5 lei”.
„Unitatea aceptă bagnote de 1 leu și 5 lei; Vă rugăm îchideți ușa la părăsirea toaletei; sumele de bani introduse în plus se vor consuma la utilizări ulteriore ale TOALETEI PUPLICE”, scrie agramat pe afișul cu instrucțiuni de folosire găsit lipit ușa toaletei modulare amplasate în Parcul Șahiștilor din Țiglina I.
Un afiș similar era lipit, vineri, și pe ușa toaletei moderne din zona Casei de Cultură a Sindicatelor, pe care astăzi o vor folosi și participanții la mitingul electoral.
Publicația gălățeană relatează că ușa toaletei de aici nu s-a deschis, în pofida introducerii unei ”bagnote”.
Pentru achiziția și montajul unui număr maxim de 40 toalete moderne Primăria a încheiat cu firma gălățeană Agioser Construcții Civile și Industriale un acord-cadru în valoare maximă de 2.378.013 lei cu TVA. Valoarea totală a primului contract subsecvent pentru primele zece WC-uri este de 646.874 lei cu TVA.
Conform Primăriei, valoarea unei toalete modulare este, în medie, de 64.687,40 de lei (inclusiv costurile de racorduri la utilități - apă, canalizare, energie electrică). Trebuie spus că pentru realizarea instalației electrice de utilizare la primele zece WC-uri, a fost încheiat un contract în valoare de 27.965 de lei cu TVA, SC VIM Engineenering SRL.