Gheţarii, aceste mase imense de gheaţă aflaţi în una dintre cele mai reci zone ale planetei, conţin, de fapt, apă. Cu toate acestea, unii dintre ei transportă, de asemenea, o serie de roci şi minerale care le pot modifica aspectul, de obicei alb albastru. De exemplu, în Antarctica există un loc scăldat de fluxuri de apă de culoare roşcată, cunoscut sub numele de „cascada de sânge”.
Acest lichid purpuriu apare ca o rană deschisă în măruntaiele gheţarului Taylor, numit astfel în onoarea lui Thomas Griffith Taylore, explorator şi geograf australian, membru al expediţiei lui Scott la Polul Sud, în 1911. El a fost primul care a admirat acest peisaj unic în regiunea antarctică din Valea Seacă, una dintre cele mai uscate zone ale lumii. Structura gheţarului, care ajunge la 54 de kilometri lungime şi o grosime de 400 de metri, nu este complet îngheţată.
Partea solidă a gheţarului trece deasupra unui lac ale cărui ape au o concentraţie de sare de patru ori mai mare decât în oceane, plus un conţinut ridicat de fier. Iniţial, oamenii de ştiinţă care au investigat fenomenul au crezut că această culoare roşie provenea dintr-o populaţie de alge, dar s-a descoperit că, de fapt, este datorată abundenţei de metal: atunci când lichidul curge spre exterior, ionul feros se oxidează în contact cu atmosfera iar oxizii produşi - puţin solubili - se depozitează la suprafaţă.
Această zonă subterană de apă sărată are o vechime între 1,5 şi 2 milioane de ani şi adăposteşte un ecosistem bogat de bacterii autotrofe care metabolizează ionii de sulf şi fier. Mai mult aici.
