Actual· 2 min citire

Misterul acestei "megastructuri extraterestre" i-a uluit pe cercetători. Ultima descoperire

Misterul acestei "megastructuri extraterestre" i-a uluit pe cercetători. Ultima descoperire

Misterul acestei "megastructuri extraterestre" i-a uluit pe cercetători. Ultima descoperire

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 oct. 2016, 09:49

Cea mai controversată stea din galaxia noastră, KIC 8462852, este mult mai deosebită decât credeau experții. Aceasta prezintă noi schimbări care nu au mai fost observate la nicio altă stea, scrie Descopera.ro.

Anul trecut, a fost anunțat faptul că obiectul își schimba rapid luminozitatea. Datorită fenomenului, unele persoane au speculat că obiectul este înconjurat de o "megastructură extraterestră". Noile observații au demonstrat că nu există structuri extraterestre în jurul său, însă misterul se adâncește în urma unor date istorice descoperite ce sugerează că steaua s-a estompat în mod inexplicabil cu 14% în decursul unui secol.

Cercetătorul Josh Simon și Ben Montet au utilizat obsevațiile realizate de telescopul spațial al NASA Kepler pentru a descoperi că steaua KIC 8462852 s-a estompat în decursul celor patru ani în care a fost studiată.

,,Măsurătorile noastre realizate în timpul celor patru ani au demonstrat că steaua chiar își pierde din luminozitate,'' a declarat Montet. ,,Este neobișnuit ca acest tip de stea să se estompeze în timp, nu am văzut un fenomen asemănător în cadrul informațiilor oferite de Kepler,'' a adăugat el.

KIC 8462852, care este cunocută și cu numele de steaua lui Tabby, s-a estompat cu 1% în primii trei ani, apoi a scăzut simțitor cu 2%, rămânând stabilă pentru următoarele șase luni.

,,Steaua era oricum unică pentru episoadele sale sporadice, dar acum am observat că steaua prezintă și alte trăsături la fel de neobișnuite,'' a declarat Josh Simon, din cadrul Institutului de Știință Carnegie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News